Primăria Craiova propune o rectificare în regim de urgență a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului pentru anul 2026, invocând necesitatea efectuării unor plăți și adaptarea bugetului la nevoile actuale ale instituțiilor publice și proiectelor de investiții.
Potrivit documentației înaintate Consiliului Local, veniturile bugetului local vor fi majorate atât în secțiunea de funcționare, cât și în cea de dezvoltare. Cea mai importantă creștere vine din taxele și tarifele pentru eliberarea licențelor și autorizațiilor de funcționare, estimate să aducă suplimentar peste 9,3 milioane de lei la bugetul local. Totodată, sunt prevăzute venituri suplimentare din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, precum și din valorificarea unor bunuri aflate în proprietatea publică și privată.

Bani pentru Filarmonică și Asistență Socială
Pe partea de cheltuieli, una dintre cele mai consistente modificări vizează programul de investiții publice, care ar urma să fie suplimentat cu aproape 11 milioane de lei din venituri curente pentru continuarea proiectelor aflate în derulare.
În domeniul culturii, Filarmonica Oltenia va beneficia de o suplimentare de 33.000 de lei pentru acoperirea necesarului de funcționare, iar Direcția Generală de Asistență Socială Craiova solicită 50.000 de lei pentru realizarea cadastrului noului sediu al instituției.

Bani pentru competiția de robotică din SUA
Rectificarea aduce și modificări importante în bugetele unităților de învățământ. Cea mai notabilă este alocarea a 125.000 de lei pentru Colegiul Național „Frații Buzești”, sumă destinată participării unui lot format din 20 de elevi la competiția internațională Chicago Robotics Invitational 2026.
În paralel, Primăria propune redistribuirea fondurilor pentru bunuri și servicii între mai multe școli și grădinițe din municipiu. Bugetele unor unități vor fi diminuate, în timp ce altele vor primi alocări suplimentare, în funcție de necesitățile identificate și de execuția bugetară din prima parte a anului.
Printre beneficiarii majorărilor se numără Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” și Liceul Tehnologic de Transporturi Căi Ferate.
În forma propusă, bugetul general al municipiului Craiova pentru 2026 va ajunge la venituri totale de 1,48 miliarde de lei și cheltuieli totale de aproape 1,5 miliarde de lei. Proiectul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local, împreună cu actualizarea bugetelor instituțiilor subordonate și a programului de investiții publice.

