5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLiberalii nu se tem că îşi vor pierde directorii din administraţie

Liberalii nu se tem că îşi vor pierde directorii din administraţie

Conducerea PNL Gorj nu se teme că directorii din administraţia publică locală vor fi înlocuiţi din funcţie de guvernarea PD-L – PSD. Liderii liberali susţin că nu există motive pentru a fi numiţi şefi noi, întrucât majoritatea au fost păstraţi pe funcţii de penelişti, după ce PD-L a ieşit de la guvernare, din cadrul fostei Alianţe „Dreptate şi Adevăr“. „Schimbările din cadrul administraţiei sunt nişte schimbări pe ciolan. Noi nu am prea înlocuit şefii din administraţie cât am fost la guvernare. Poate câteva excepţii, cum a fost cazul la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Am lăsat pedelişti la Ape, Direcţia Muncii, Garda de Mediu, DJT, pesedişti la Casa de Pensii, Şomaj, APIA, Mediu.

La Administraţia Finanţelor Publice Târgu Jiu, la fel. Nu văd de ce ar fi schimbaţi când sunt tot ai lor de ani buni şi noi am lucrat tot cu ei. La Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj m-am consultat cu pesediştii când l-am propus pe Paraschivu“, a declarat Dan Ilie Morega, preşedintele PNL Gorj, care a negat că-i va părăsi pe liberali în perioada imediat următoare, menţionând că nu va trece nici la PD-L, nici la PSD, aşa cum s-a vehiculat în mediul politic din judeţ.

Morega are un CV bogat în ceea ce priveşte numărul partidelor prin care a trecut pentru a ajunge la putere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS