Știri de ultima orăLocalAtac la sistemul de vot

Atac la sistemul de vot

 

Proaspeţii parlamentari PSD susţin că vor lupta pentru modificarea legii care reglementează actualul sistem de vot uninominal mixt. Aceştia susţin că, din cauza acestui sistem, au fost înregistrate multe anomalii, precum obţinerea unui mandat de pe locul trei sau ocuparea unui fotoliu de parlamentar cu un număr extrem de mic de voturi, iar uninominalul mixt nu avantajează decât partidele mai mici precum UDMR şi PNL.

„Cred că trebuie modificată legea. Nu se poate să câştigi un mandat cu 34 de voturi“, a spus ieri senatoarea Lia Olguţa Vasilescu, referindu-se la câştigarea unui mandat în diasporă de către un candidat UDMR cu doar 34 de voturi. „De actualul sistem are de câştigat PNL, care are la noi din trei parlamentari, doi calificaţi de pe locul trei. Dacă făceam două tururi ca la primărie, nici nu intrau în finală“, e de părere deputatul Claudiu Manda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII