16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUnii au cerut pământ şi alţii au primit

Unii au cerut pământ şi alţii au primit

În comuna Şimnicu de Sus au fost afişate, în sfârşit, tabelele nominale cu persoanele fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate la Staţiunea de cercetare agricolă Şimnic, conform articolului 10 din Legea nr. 1/2000. Consultarea tabelului dovedeşte faptul că proprietarii înscrişi pe acesta sunt cu totul alţii decât cei care au făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente al cetăţenilor din Şimnicu de Sus a fost motiv de discordie între comisia locală, Staţiunea de cercetare agricolă Şimnic şi comisia judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar. După apariţia Legii nr. 247/2005 s-au validat o serie de anexe conform cărora titularii din tabele trebuia împroprietăriţi. Imediat după alegerile din iunie 2008, pe 22 iulie, la o lună după ce primăriţa Fulga a câştigat fotoliul din primărie, s-au refăcut rapid anexele şi s-au trimis la comisia judeţeană pentru revalidare. În august, aceasta a emis o hotărâre prin care a invalidat 172 de poziţii din anexa 29 de pe vremea fostului primar Staicu, care fuseseră validate de aceeaşi comisie judeţeană cu doar patru luni înainte, pe 16 aprilie 2008. Noua anexă 29 a primăriţei Fulga cuprinde 176 de poziţii pentru care s-au alocat 565,86 ha de teren de la Staţiunea Şimnic. Hotărârea comisiei judeţene prin care a fost revalidată anexa 29 şi prin care s-a atribuit suprafaţa de teren de la staţiune a fost atacată în instanţă de Staţiunea Şimnic. În mod normal şi legal, comisia judeţeană trebuia să suspende aplicarea propriei hotărâri până la soluţionarea cauzei. Nici vorbă de aşa ceva, deoarece comisia judeţeană nu numai că n-a suspendat aplicarea hotărârii, ci prefectul, în calitatea sa de preşedinte al acesteia, chiar a semnat titluri de proprietate care au fost completate pe baza proceselor-verbale de punere în posesie întocmite de comisia locală Şimnic. Aceasta din urmă, care ştia de acţiunea în instanţă a staţiunii, s-a grăbit să trimită la scriere titlurile de proprietate, deoarece aproape 50 de hectare de teren situate la centura de nord a municipiului şi pe drumul Craiova – Şimnicu de Sus le-a luat familia primăriţei.

 

Secretomania ascunde nereguli

 

Comisia judeţeană de fond funciar a validat pe anexa 29 chiar şi persoane care nu au avut niciodată teren la staţiune şi nici măcar în Şimnic. Unul dintre cazurile recunoscute de directorul Direcţiei juridice din prefectură, Eugen Marinescu, este al lui Geantă Cristian, care figurează cu două poziţii totalizând peste 13 ha de teren. Explicaţia directorului a fost aceea că omul a cumpărat teren şi, ca să nu se mai obosească să se ducă la notar, l-a trecut direct pe anexă pentru emiterea titlului de proprietate.

Marinescu nu a putut să explice ce articol din oricare lege îi dă dreptul să treacă pe anexele cu cetăţenii cărora li se reconstituie dreptul de proprietate şi pe cumpărătorii de terenuri, dar a recunoscut că s-a mai întâmplat şi în alte cazuri. Dacă lucrurile stau aşa, atunci organele de cercetare penală ar avea ceva de lucru dacă nu le-ar fi prea lene să se complice cu „mizilicuri“ din fondul funciar.

Comparând anexele validate în aprilie 2008 cu cele revalidate în august 2008, observăm că, în afară de familia primăriţei Fulga, nu se mai regăseşte nici un proprietar din vechile anexe pe cele noi, cu moştenitorii sau terenurile pe care le-au avut. Asta înseamnă că una dintre cele două comisii, actuala primăriţă făcând parte din ambele, a lucrat penal. Cererile repetate ale consilierilor locali de a li se pune la dispoziţie anexele validate s-au lovit de un refuz categoric al primăriţei, care nu a dorit nici măcar să fie cunoscute de toţi membrii de drept ai comisiei locale de fond funciar.

Secretomania care a plutit în jurul acestora ascunde grave nereguli, pe care nu vrea nimeni să le explice. Răspunsul primăriţei la toate cererile a fost acela că documentele de proprietate ale celor trecuţi pe anexele validate pe mandatul ei au fost verificate de directorul Marinescu. Tocmai aici este problema, deoarece însuşi Marinescu, un fel de guru al legilor fondului funciar, a recunoscut mânăriile făcute prin includerea pe anexe a unor cetăţeni care nu au făcut cerere de reconstituire şi nici nu au avut teren la Staţiunea Şimnic. În aceste condiţii, drapelul sub care s-a pitit comisia judeţeană, acela de a da ţăranilor înapoi pământurile, s-a cam făcut ferfeniţă, iar prin găurile lui se vede DNA! Asta, în condiţiile în care instituţia cu pricina mai funcţionează!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII