14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBancherii, preocupaţi de criza internaţională

Bancherii, preocupaţi de criza internaţională

Peste 100 de angajaţi ai sectorului financiar-bancar şi ai camerelor de comerţ şi industrie din Vâlcea, Olt, Gorj, Argeş şi Mehedinţi au participat ieri la Conferinţa Bancară Regională organizată de Institutul Bancar Român (IBR) la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul“ din Râmnicu Vâlcea.

La conferinţă a participat şi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR). Acesta le-a vorbit bancherilor despre România şi criza financiară internaţională, despre rata inflaţiei şi cursul valutar. Guvernatorul a precizat, cu privire la criza financiară internaţională, că evoluţia din ultimele luni arată cât de repede se poate deteriora sistemul bancar. „E o mare lecţie din care avem foarte multe de învăţat. Aşa a început şi criza din 1999, dar această criză nu are precedent şi nu s-a terminat. Ea obligă guvernele, în special în Statele Unite, să ia măsuri fără precedent. Pentru noi, bancherii, lecţia asta spune mult şi, dacă apar şi în altă parte probleme financiare, ele sunt asemănătoare. Obiectivul ultimelor zile e limitarea panicii care a devastat mai mult sistemele financiare. Panica e generată şi amplificată de lipsa de numerar. Toate procesele economice care păreau rentabile apar cu semne de întrebare“, a spus Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR consideră că, după ce va trece faza critică, criza va putea fi depăşită cu un sistem informatic bine pus la punct. „Vor urma, categoric, perioade mai puţin spectaculoase, iar băncile centrale trebuie să injecteze lichiditate“, a declarat Isărescu.

Creşterea economică a României va fi de 8-9%, în 2008

Guvernatorul a explicat că, în ciuda tendinţei noastre spre dramatism, în România economia nu prea arată dramatic. „Economia românească se încăpăţânează să fie atipică. Când economia internaţională o ia în jos, noi ne încăpăţânăm să creştem. În acest an, creşterea economică a României va fi de 8-9%. Economia va creşte în continuare dacă nu apăsăm prea tare pe acceleraţie. Suntem în al zecelea an de creştere“, a menţionat Isărescu. Acesta a mai spus că, dacă nu suntem vitezomani, economia va creşte şi în următorii ani: „Dacă tendinţa de vitezomani va domina, există riscul să dăm cu capul de sus şi să avem o pauză în creşterea economică. Estimez o creştere şi în următorii şapte ani. Important e să evităm tentaţia de a mai stimula o cerere care există“. El a explicat că, în mod paradoxal, în România economia va merge mai mult şi mai bine, dar trebuie să avem o dezvoltare economică echilibrată. E posibil ca în primăvara anului viitor să avem o inflaţie de 5%.           

Inflaţia poate ajunge la 6% la sfârşitul anului

Guvernatorul BNR a precizat că inflaţia e o altă boală extrem de periculoasă, perfidă, care se instalează treptat şi se scapă extrem de greu de ea. Rata inflaţiei în România, în luna iulie, a fost de 9%. „Acum, după vârful din iulie, inflaţia merge în jos şi avem tendinţa să ajungem la sfârşitul anului 2008, la 6%. Nu pledez pentru oprirea creşterii veniturilor, dar trebuie să corelăm planificat creşterile de productivitate cu creşterile salariale“, a spus guvernatorul.
În ceea ce priveşte cursul valutar, din luna martie leul se tot prăbuşeşte şi tot creşte într-un mod rezonabil. „Aşa e piaţa, nu e nimic rău. Fluctuaţiile, undeva în jur de 10%, sunt binevenite. Ne pregătim pentru trecerea cursului la euro, pentru că leul a dovedit stabilitate. Faptul că leul se mişcă în sus şi în jos ne arată că are viaţă“, a declarat Isărescu.  

„Colegilor bancari le cer să fie prudenţi şi să îşi vadă lungul nasului“

Conform datelor BNR, sistemul bancar din România a crescut şi cu peste 100%. Populaţia se împrumută foarte mult în valută, iar BNR are dreptate să se îngrijoreze, pentru că românii nu sunt plătiţi în euro. „Eu nu am nici o posibilitate să opresc creşterea francului elveţian ori a euro. Nu spune nimeni populaţiei că e un risc dacă se împrumută în valută, chiar dacă dobânda e mai mică. Noile norme adoptate de BNR privind creditele de consum nu afectează nici populaţia, dar nici băncile. Colegilor bancari le cer să fie prudenţi şi să îşi vadă lungul nasului în ceea ce priveşte creşterile de credite. Le solicit bancherilor să evite exuberanţa“, a spus guvernatorul. Acesta le-a sugerat băncilor să se îndrepte şi către investiţii, nu doar spre credite de consum, pentru a avea creştere economică. „Orice reclamă a băncilor arată doar aspectele pozitive ale unui produs. Băncile au dovedit prin avalanşa de reclame că, în loc să fie transparente şi să informeze clar clienţii, pe termen scurt au trecut la câştigul de profit. Le-am cerut să renunţe la această practică. Cerem băncilor să promoveze în primul rând prudenţa“, le-a spus Isărescu bancherilor participanţi la conferinţă. În judeţul Vâlcea sunt 19 bănci şi 56 de filiale bancare.
În cadrul conferinţei, IBR a inaugurat la Râmnicu Vâlcea al douăzecelea centru zonal asociat de învăţământ la distanţă, în cadrul căruia vor fi şcoliţi angajaţii băncilor din regiunea Sud-Vest Oltenia. De asemenea, a fost dat publicităţii cel de-al treilea raport al Asociaţiei Europene a Băncilor Publice privind reglementările europene în domeniul serviciilor financiar-bancare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS