13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalSuvenirurile Brâncuşi, scoase la licitaţie

Suvenirurile Brâncuşi, scoase la licitaţie

Primăria Târgu Jiu va scoate la licitaţie producerea suvenirurilor cu operele lui Constantin Brâncuşi. Angajaţii instituţiei lucrează în prezent la întocmirea caietului de sarcini. Sorin Buliga, directorul Centrului de Artă şi Cultură „Constantin Brâncuşi“ din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a precizat că agentul economic care va câştiga licitaţia va avea obligaţia să obţină şi drepturile de reproducere şi de realizare a suvenirurilor: „Am stabilit ca agentul economic care va câştiga licitaţia de producere a suvenirurilor să se ocupe şi de obţinerea «copyright»-ului de la societatea VISARTA din Bucureşti, care este reprezentanta drepturilor de imagine asupra operelor brâncuşiene“.

Potrivit lui Buliga, suvenirurile vor consta în cărţi poştale, fanioane, umbrele, plachete de birou, brelocuri, brichete, căni şi alte obiecte. Acestea vor fi achiziţionate de primărie pentru a face parte din fondul de protocol, cât şi în vederea comercializării către turişti.

 

Machetele cu suveniruri, atent studiate

 

Suvenirurile vor parcurge mai multe etape şi vor fi atent studiate înainte de a fi puse în circulaţie. După ce va câştiga licitaţia, agentul economic va trebui să întocmească un proiect cu obiectele pe care doreşte să le realizeze şi care vor fi trimise societăţii VISARTA din Bucureşti. Sorin Buliga speră că primele suveniruri vor apărea abia la sfârşitul anului, pentru că vor parcurge un traseu foarte riguros: „Reprezentanţii VISARTA vor trimite proiectele cu suvenirurile la Uniunea Artiştilor Plastici, iar în cazul în care vor primi aviz favorabil, vor fi trimise la Paris, la ADGAP (Asociaţia de Administrare a Drepturilor de Autor – n.r.), la care VISARTA este afiliată, pentru a fi atent analizate. Ultima etapă constă în trimiterea machetelor în Canada, la Thedore Nicole, care deţine drepturile de autor asupra operelor lui Brâncuşi. Dacă toţi factorii implicaţi îşi vor da acordul pentru proiectele propuse, atunci suvenirurile vor fi puse în circulaţie. E un proces complex şi de durată. Sper că la sfârşitul anului vor apărea aceste suveniruri“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS