Știri de ultima orăLocalCu tuberculoza la judecată

Cu tuberculoza la judecată

Un conflict între conducere şi un grup de angajaţi ia proporţii la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş“ din Craiova. Motivul, sporul de tuberculoză.

 

15 cadre medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Craiova au intrat în conflict cu conducerea unităţii sanitare în urmă cu aproape doi ani şi de atunci spun că sunt ameninţate şi sancţionate pe nedrept ori de câte ori şeful de secţie sau conducerea spitalului au chef.

Angajaţii susţin că au devenit persona non grata pentru că au îndrăznit să dea spitalul în judecată, solicitând sporul maxim pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase, respectiv lucrul cu bolnavii de tuberculoză.

În 2006, cadrele medicale au dat în judecată spitalul pentru că primeau un spor de tuberculoză de 50%, în loc de 100%, cum se acorda în alte spitale din ţară. Procesul s-a încheiat în noiembrie 2006, cu o hotărâre definitivă şi irevocabilă, în favoarea cadrelor medicale. Angajaţii au obţinut în instanţă diferenţa de până la 100% pentru perioada 2003 -2006, adică 16.000 de lei pentru un medic şi 8.000 de lei pentru un asistent medical.

 

Spitalul are conturile blocate

 

Cadrele medicale nu şi-au văzut însă banii câştigaţi în instanţă nici până acum, pentru că spitalul nu are de unde. Până una-alta, cadrele medicale au recurs la un executor judecătoresc, care a pus poprire pe conturile spitalului, astfel că unitatea sanitară nu va putea să facă nici un fel de plăţi până când nu achită mai întâi diferenţa pentru sporuri.

„În prezent, nu putem efectua plata salariilor pentru personalul angajat şi a utilităţilor care asigură fluxul continuu al activităţii, existând riscul de a fi acţionaţi în instanţă de furnizorii cu care spitalul are încheiate contracte, pentru neonorarea în termen a plăţilor scadente“, a spus managerul spitalului, dr. Valentina Ionescu, arătând cu degetul spre cei 15 care, în opinia ei, ar fi lăsat goală vistieria spitalului.

În realitate, spitalul a ştiut din noiembrie de hotărârea judecătorească şi a avut timp să primească banii de la minister. Conducerea unităţii sanitare spune că a informat Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) şi Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Dolj, cărora le-a cerut banii necesari pentru achitarea acestor drepturi salariale, dar că nu a primit nici un răspuns. Deci, MSP şi ASP Dolj au privit problema cu detaşare, lăsând spitalul la mâna executorilor judecătoreşti.

 

Conducerea aruncă vina pe angajaţi

 

În loc să fie în război cu cei care asigură finanţarea, conducerea spitalului s-a întors împotriva cadrelor medicale care au cerut sporuri. Pe 27.05.2008, conducerea şi liderul de sindicat trimit o adresă către Clinica de Pneumoftiziologie II, prin care informează angajaţii de aici că spitalul este în imposibilitate de a plăti salariile şi utilităţile „în urma demersurilor de executare silită făcute de 15 salariate care lucrează în secţiile şi compartimentele de TBC“.

„În loc să rezolve problema pe cale amiabilă, direcţia spitalului şi liderul sindical judeţean (care este şi angajat al Spitalului „Victor Babeş“), proferează lucruri neadevărate, denaturând adresa trezoreriei şi instigând restul personalului la oprobiul, faţă de cei 15 nominalizaţi. Unele dintre aceste persoane au fost hărţuite prin referate nejustificate, urmate de avertismente administrative“, a comentat hotărârea dr. Mirela Mihăilescu, medic primar în Clinica de Pneumoftiziologie I.

 

Se îngroaşă gluma

 

Între timp, alţi 56 de angajaţi din secţiile de pneumoftiziologie s-au adăugat celor 15, care au dat în judecată Spitalul „Victor Babeş“ pentru sporul de tuberculoză.

Ca o ironie, doi dintre angajaţi s-au şi îmbolnăvit de tuberculoză. Este vorba de o asistentă medicală şi o infirmieră, care au luat TBC de la locul de muncă. Infirmiera A.P., de 30 de ani, a fost diagnosticată cu cea mai gravă formă de TBC, cea polichimiorezistentă, în urma căreia poate să survină decesul. Femeia are acasă o fetiţă de zece ani.

Asistenta A.H. s-a îmbolnăvit în 2007 de TBC, iar acum s-a întors la serviciu şi îşi continuă tratamentul în ambulatoriu. A.H. spune că după ce s-a întors la serviciu a fost mutată în altă secţie şi i-a fost diminuat salariul: „Din cauza medicaţiei pentru TBC, în luna noiembrie 2007 am făcut o hepatită toxică. În februarie 2008 m-am întors la spital şi am lucrat în Secţia de TBC până în aprilie. Din mai am fost mutată la altă secţie, unde ni s-a spus că sporul ar fi de 25%. Dacă au vrut să mă mute ca să mă protejeze, de ce m-au lăsat să lucrez trei luni în secţia de TBC?“.

 

Războiul continuă

 

„Războiul“ cu cadrele medicale de la Secţia TBC a culminat cu descalificarea profesională a acestora. Potrivit dr. Mihăilescu, toate cele 15 cadre medicale care au dat în judecată spitalul au primit calificative de „suficient“ sau „bine“, în timp ce restul personalului medical a primit „foarte bine“. Printre angajaţii care au primit calificativ „suficient“ se află şi asistenta A.H., bolnavă de tuberculoză. Cadrele medicale şi-au câştigat drepturile în instanţă, dar cum rămâne cu angajaţii care an de an cad la datorie răpuşi de boli profesionale? Conducerea spitalului ridică din umeri. „Riscurile meseriei!“, spune managerul Valentina Ionescu. Cu alte cuvinte, este o situaţie normală, cu care angajaţii ar trebui să se obişnuiască. Dar cum rămâne cu protecţia minimă care ar trebui asigurată angajaţilor? Cadrele medicale spun că nu există nici măşti cu filtru special Hepa (pe care pot să şi le cumpere singure cu cinci euro bucata), nici lămpi cu ultraviolete în saloane. „Nu avem nici un fel de protecţie!“, a spus A.H., asistenta bolnavă de TBC.

Cadrele medicale au făcut mai multe sesizări pe care le-au trimis la MSP şi la ASP Dolj. Vineri, directorul adjunct al ASP Dolj s-a deplasat la Spitalul „Victor Babeş“, dar nu a avut timp să discute cu cadrele medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII