VÂLCEA. Un tânăr de 22 de ani, din Oradea, care conducea un tir Iveco, cu numărul de înmatriculare BH-08-TNP, pe DN 67, în zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea, a ajuns marţi în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, după ce s-a răsturnat într-un şanţ. Flavius L. a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în şanţul de pe marginea drumului. În urma impactului, şoferul a rămas blocat în cabina tirului, între fiarele contorsionate. „În momentul intervenţiei, pe lângă manevrele de descarcerare efectuate, pompierii militari au fost nevoiţi să asigure şi măsurile de prevenire a unui incendiu, având în vedere că din rezervorul camionului se scurgea carburant, iar sursa de alimentare cu energie electrică nu a putut fi întreruptă. După aproape două ore de intervenţie, victima a fost scoasă dintre fiarele contorsionate, iar pericolul izbucnirii unui incendiu a fost înlăturat“, a declarat căpitanul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru“ Vâlcea.

