13.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTraian Băsescu, din nou la podul din zona Lainici

Traian Băsescu, din nou la podul din zona Lainici

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat din nou ieri podul care se construieşte peste râul Jiu, din zona Lainici, după ce, în urmă cu o săptămână, a fost pentru prima dată la şantier şi s-a declarat nemulţumit de ritmul în care se desfăşoară lucrările.

Şeful statului a stat de vorbă cu muncitorii şi cu responsabilii societăţii constructoare despre stadiul lucrărilor şi procesele care mai trebuie realizate. Traian Băsescu le-a dat emoţii gărzilor de corp care îl însoţeau, pentru că s-a urcat pe o grămadă de pietriş, care a început să alunece, şi a reuşit să ajungă pe unul dintre pilonii podului, de unde a continuat discuţia cu directorii societăţii Hidroconstrucţia. La plecare, Traian Băsescu le-a declarat ziariştilor că lucrările au progresat de la ultima vizită: „Am constatat că s-a făcut un progres. Sper că se va respecta termenul de finalizare stabilit“.

 

Băsescu a insistat să se plătească un avans constructorului

 

Romeo Selişte, directorul Hidroconstrucţia Târgu Jiu, a spus că a discutat cu preşedintele Băsescu nu doar despre lucrările la podul provizoriu, ci şi despre amenajarea hidroenergetică din zona Defileului Jiului: „I-am dat graficul de desfăşurare a lucrărilor şi l-am asigurat că podul va fi finalizat la termenul stabilit, de 30 iunie, în cazul în care nu vor apărea evenimente neprevăzute, cum ar fi inundaţii sau alunecări. Preşedintele ne-a spus să respectăm termenele şi i-a spus beneficiarului să ne dea, dacă este posibil, banii în avans. Problema banilor s-a rezolvat doar pentru lucrările pe care le-am făcut la podul vechi, iar pentru cel nou, factura nu este scadentă, domnul preşedinte i-a spus beneficiarului să încerce să ne dea un avans ca să putem lucra“.

 

Restricţii pe Defileul Jiului

 

Circulaţia pe podul de pe Defileul Jiului, situat în apropiere de Mănăstirea Lainici, a fost restricţionată la începutul anului, după ce s-a constatat că structura de rezistenţă este grav afectată. Autorităţile au luat măsura ca maşinile cu un gabarit mai mare de trei tone să nu circule pe podul cu o vechime de aproximativ o sută de ani. La scurt timp au început lucrările de consolidare, care au fost executate tot de Hidroconstrucţia, la finalul cărora a crescut gabaritul maşinilor care au voie să circule pe pod la cinci tone. Din 1 aprilie au demarat lucrările de construire a unui pod provizoriu, care va permite circulaţia fără restricţie de greutate a oricăror mijloace de transport. Un pod definitiv va fi realizat odată cu efectuarea lucrărilor de modernizare a DE Bumbeşti Jiu-Petroşani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII