29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalPensionarii refuză biletele din unele staţiuni

Pensionarii refuză biletele din unele staţiuni

OLT. 77 dintre cele 270 de bilete puse la dispoziţie de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Olt pentru seria a opta din acest an au rămas nealocate întrucât pensionarii nu au solicitat să meargă la tratament în anumite staţiuni. Celelalte 193 de bilete au fost alocate automat solicitanţilor prin sistemul informatic al instituţiei, ele putând fi ridicate de beneficiari până luni, 12 mai, urmând să îşi înceapă sejururile pe 19 sau 20 mai. Staţiunile preferate sunt, ca şi până acum, cele de pe Valea Oltului.

Cele mai multe bilete, respectiv 44, au fost alocate pentru Olăneşti, dar au fost multe solicitări şi pentru celelalte staţiuni din zonă. La Govora au fost distribuite 23 de bilete, la Călimăneşti – 19, iar la Căciulata – 15. Alţi 32 de pensionari vor merge la tratament, în perioada următoare, la Herculane. Pentru staţiunile de pe litoralul Mării Negre s-au pus în vânzare, în această serie, 13 bilete: şase pentru Eforie Nord, patru în Mangalia şi trei la Techirghiol.

Deşi o bună parte din cele 273 de bilete au fost deja alocate, este posibil ca unii dintre beneficiari să nu se prezinte la CJP pentru a intra în posesia lor. Cele rămase nevalorificate vor fi afişate marţi atât la sediul instituţiei, cât şi pe site-ul www.cjpolt.ro, şi vor fi puse în vânzare începând de miercuri.

Numărul de bilete rămase nealocate pentru această serie, respectiv 77, este însă foarte mare, mai ales dacă ţinem cont de faptul că în anii trecuţi, primăvara şi vara, era bătaie pe biletele de tratament. Bilete nealocate sunt pentru staţiunile Amara, Bala, Lacul Sărat, Sovata, Voineasa, Tuşnad şi Slănic Prahova. Nu este pentru prima dată când vârstnicii refuză biletele subvenţionate puse la dispoziţie de Casa Judeţeană de Pensii pentru anumite staţiuni. Aproape în fiecare lună, la Amara sau Bala, rămân locuri libere, cu toate că ambele staţiuni oferă tratament pentru afecţiunile reumatice, de care suferă foarte mulţi vârstnici. În timp ce reprezentaţii CJP ajung să îi roage pe bătrâni să accepte ofertele de tratament, nu ar fi de mirare ca în perioada următoare să apară scandaluri de proporţii pentru locurile din staţiunile cele mai solicitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII