22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Dascălii pensionari, premiaţi pentru excelenţă

Aproximativ 150 de dascăli doljeni aflaţi în ultimul an de învăţământ sau pensionari vor primi diplomele „Gheorghe Lazăr“ şi diplome de excelenţă. Aceste distincţii se acordă o dată la cinci ani profesorilor care au avut rezultate deosebite în activitatea didactică. Diplomele „Gheorghe Lazăr“ se oferă cadrelor didactice din ultimii ani de învăţământ, valoarea lor depinzând de clasa în care sunt încadrate. Cele de clasa I reprezintă 20% din suma salariilor primite în ultimele 12 luni, cele de clasa a II-a, 15%, iar cele de clasa a III-a, 10%. Diplomele de excelenţă reprezintă 20% din suma salariilor din ultimele 12 luni şi sunt atribuite cadrelor didactice pensionate cu o activitate deosebită în învăţământ. „Am aprobat în acest an 141 de dosare pentru acordarea diplomelor «Gheorghe Lazăr» şi a celor de excelenţă. Pe 25 aprilie a fost afişată lista cu punctajele acordate în funcţie de anumite criterii stabilite de Ministerul Educaţiei, iar pe 29 şi 30 aprilie se pot depune contestaţii. Acestea vor fi rezolvate de 2 mai“, a explicat Gianina Chirigiu, inspectoare generală adjunctă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Crina RAICEA

Mai mulţi donatori de sânge în preajma Paştelui

Atmosfera Paştelui i-a sensibilizat pe donatorii de sânge, Centrul Judeţean de Transfuzii Olt fiind mai vizitat ca niciodată. Numărul celor care înţeleg să fie aproape de pacienţii pentru care sângele este nepreţuit a crescut considerabil, printre ei numărându-se, ca în fiecare an, pompierii, poliţiştii şi jandarmii. Acţiunile „în forţă“ se organizează de câteva ori pe an, cei care „aprovizionează“ permanent cu sânge centrul fiind donatorii de tradiţie. Ei au venit şi acum, numărând cu atenţie zilele scurse de la precedenta donare.

Simona BĂSĂŞTEANU

Modele de subiecte pentru probele orale

Modelele de subiecte şi instrucţiunile de realizare a biletelor pentru probele orale din cadrul examenului de bacalaureat de anul acesta au fost publicate joi pe pagina de internet www.subiecte2008.edu.ro.

Ministerul Educaţiei a elaborat între 50 şi 100 de modele de subiecte pentru fiecare dintre cele două probe orale, limba română şi o limbă modernă, la care se adaugă şi limba maternă pentru minorităţile naţionale.

Pe lângă modelele de subiecte, au mai fost publicate şi baremele de evaluare. Textele la prima vedere, care vor completa biletele de examen, vor fi transmise instituţiilor unde se va susţine bacalaureatul, cu maximum 48 de ore înainte de probă. În sala unde se susţine examenul trebuie să fie prezenţi cel puţin trei candidaţi şi doi profesori examinatori. Fiecare profesor examinator evaluează răspunsul candidatului de la probele orale cu note întregi de la 1 la 10, în funcţie de punctajul orientativ de evaluare. Notele trebuie să fie întregi, iar candidaţii, pentru a fi admişi, trebuie să obţină nota minimă cinci. Probele orale sunt eliminatorii şi nu se admit contestaţii. Prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2008 este programată între 23 iunie şi 9 iulie, iar probele orale se vor desfăşura între 23 şi 26 iunie.

Adrian DINU

Radio Sud, Iepuraş pentru copiii autişti

Echipa Radio Sud le-a adus zâmbete pe chip copiilor autişti, de Sfintele Sărbători Pascale. Redactorii şi realizatorii de emisiuni au oferit cadouri Asociaţiei pentru Copii şi Adulţi cu Autism din Craiova încercând să aducă bucuria Învierii în sufletele acestor oameni. „Am continuat campania «Dăruieşte pentru un zmbet». Ne-am gândit ca de sărbătoarea Învierii Domnului să aducem o rază de bucurie în sufletele copiilor autişti. Cu sprijinul sponsorilor, am reuşit să umplem braţele Iepuraşului cu dulciuri pentru aceşti copii“, a spus Simona Prună, de la Departamentul marketing al Radio Sud.

Crina RAICEA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS