Mai în glumă, mai în serios, împletind utilul cu plăcutul, Geoană s-a apucat într-o zi de potcoave. Şi de potcovit. Numai că, de la o vreme, nevasta l-a cam luat la rost şi-l ameninţă că-l lasă singur în fierărie dacă nu trece serios la agricultură.
Geoană, pe numele de botez sau din buletin Gheorghe Jianu, mai aprinde rar focurile foalelor pentru a-i mai arde unuia sau altuia dintre vecini câteva potcoave de cai. Bărbatul, născut şi crescut în Dobreşti, are acum 43 de ani şi e printre puţinii rămaşi în comună, mai ales de când am intrat în Uniunea Europeană, care mai meştereşte fierul, dându-i forme şi făcându-l folositor. „Făceam întâi ostreţe. Eram mai tânăr pe-atunci. Şi m-am dus eu odată la Daneţi şi am văzut un prieten că bătea la potcoave. Hai, mă – mi-am zis, că pot să le fac şi eu! M-am rugat de el să-mi împrumute din uneltele lui şi uite-aşa am început“, povesteşte Geoană din Dobreşti. Apoi, dacă a văzut omul că tot ce face el are căutare, s-a pus pe vânzare. „80.000 de lei (vechi – n.r.) luam înainte pe o pereche. Mă căuta lumea, că animalul e ca omul, trebuie să-l încalţi şi pe el, n-o să mergi cu caii nepotcoviţi. Acum dai 250.000 de lei (vechi – n.r.) să-i potcoveşti“, adaugă Geoană.
Bate fierul cât e cald
Ca orice meşter, fierarul nostru nu se-ncurcă doar cu „opincile“ de cai: „Fac şi lamă pentru plug, prăşitori, da’ potcoavele sunt preferatele mele. Şi am învăţat multe de la taică-meu. Pe-atunci, lucra la Tâmbureşti, în Rojişte, cu nea Paul Bulugea, erau un fel de ucenici. Sunt multe operaţii, nu e aşa simplu“.
Înainte să aprindă focul cu lemne uscate, pune cărbunii de piatră. Apoi, când aceştia prind a se-ncinge, pune fierul la încălzit, până se face roşu. „Când e încins, se fac colţurile, se aduce fierul – cioc de raţă îi spunem – şi apoi se fac găurile pentru cuie, cu dornul pătrat. După ce se răceşte potcoava, se dă cu dornul mai subţirel, să ajungă în partea cealaltă“, continuă bărbatul.
Focul iese din foale, un fel de forjă cu putere care suflă aerul peste foc. „Trebuie să ai grijă când apuci de cleşte şi să fie unul mai lung, că încinge şi te arzi – de-aia se şi spune: «Bate fierul cât e cald», nu?“, spune Geoană. Se opreşte din explicat şi arată spre animal: „Mai întâi trebuie să cureţi copita calului cu un cuţit din oţel. Apoi, potriveşti potcoava în funcţie de copită şi baţi cuiele. Înainte să le îndoi, se retuşează copita. Calul se leagă, să stea cu piciorul fix, iar pe sub burtă se pun lanţuri, că altfel nu poţi lucra. Se zbate el, dar piciorul rămâne nemişcat“.
Se-ntoarce la agricultură
Geoană din Dobreşti renunţă uşor, uşor la fierărie, pentru a se ocupa mai mult de agricultură: „În ultimul timp mă ocup mai mult cu agricultură“. La potcoave nu poate sta de unul singur, e nevoie de doi oameni. Unul face focul şi ţine de ele, altul trage de foale şi dă cu barosul. „Şi pe mine mă ajuta nevasta. Dar nu prea mai vrea, că e şi muncă, şi mizerie. Şi, dacă faci o socoteală, pierzi de două ori timpul“, încheie fierarul. În satul vecin, ar mai fi alţii ca el: „«Pute fier» le zice, că te ţin trei zile şi nici nu fac treabă bună, că joacă de multe ori cuiul, face bătaie“. În rest, rar dacă găseşti un fierar în fiecare sat. Dar cum drumurile devin europene, caii nu vor mai merge nici măcar cu potcoave.
