16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNereguli la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Nereguli la Spitalul Judeţean de Urgenţă

OLT. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Olt a stabilit că Spitalul Judeţean de Urgenţă trebuie să returneze aproximativ trei miliarde de lei vechi, decontaţi în 2005, când în fruntea unităţii sanitare era Gheorghe Dumitrescu.

Serviciul de control al CJAS a efectuat verificări în octombrie – noiembrie 2007, la patru secţii medicale fiind descoperite nereguli. Cea mai mare sumă se regăseşte, după cum a declarat şefa Serviciului de control, Gabriela Pavel, la Secţia recuperare fizică, unde suma decontată pentru care nu se găsesc foile de observaţie a fost de aproximativ 1,5 miliarde de lei vechi. Celelalte trei secţii sunt Cardiologia, Pediatria şi Oftalmologia, care au aceleaşi probleme cu foile de observaţie ale pacienţilor cu internare de zi. Deşi s-a acordat un termen de o lună, puţine au fost documentele găsite care să ateste că raportările nu s-au efectuat eronat. În alte foi de observaţie nu erau completate toate procedurile efectuate unui pacient, fapt care duce la diminuarea sumelor de plată.

Din noiembrie şi până în prezent, la Spitalul Judeţean de Urgenţă nu s-a putut stabili un vinovat şi nici cum se vor recupera aceste sume, cert fiind faptul că CJAS trebuie să le reţină din serviciile care se raportează de acum înainte.

„Vom face o anchetă administrativă, să vedem cine este vinovat, pentru că nu se găsesc aceste foi. După ce vom avea concluziile, vom lua deciziile în Comitetul Director. S-a spus că documentele au fost predate la arhivă, dar acolo nu s-au găsit. Am hotărât să amenajăm un nou spaţiu pentru arhivă şi vom mai face angajări pentru că un singur salariat nu poate face faţă volumului mare de muncă“, a declarat managerul SJU, Florian Dumitrescu.

Cât despre recuperarea banilor, SJU speră într-o eşalonare a datoriei, trei miliarde într-o singură lună reprezentând totuşi o sumă importantă în totalul de aproximativ 45 de miliarde de lei vechi, cât încasează, în medie, spitalul într-o lună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS