13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal13 miliarde, retrase din suma alocată comunei Morunglav

13 miliarde, retrase din suma alocată comunei Morunglav

Guvernul a retras o bună parte din suma alocată autorităţilor locale din Morunglav pentru regularizarea râului Olteţ.

 

 

OLT. Zecile de familii din comuna Morunglav, aflate în pericol din cauza eroziunii malului stâng al râului Olteţ, au intrat din nou sub semnul fricii. Din cele peste 30 de miliarde de lei vechi alocate, guvernul a retras peste 13,3 miliarde. Zeci de gospodării de la marginea localităţii s-au aflat anul trecut în pericol după ce apa Olteţului şi-a schimbat cursul, în urma inundaţiilor din 2005. În numai doi ani, apa a erodat malul stâng pe o porţiune de peste 50 de metri. În unele zone, malul este înalt de peste cinci metri, existând pericolul prăbuşirii locuinţelor. Eroziunea a continuat rapid, permiţând apei să se apropie la mai puţin de 20 de metri de unele gospodării. Autorităţile comunei au decretat stare de alarmă, iar prefectura a reuşit să smulgă executivului peste 30 de miliarde de lei vechi pentru lucrări de deviere a firului de apă. Suma, o primă tranşă din totalul solicitat de prefectură şi pe care autorităţile locale mizează, a fost alocată în regim de urgenţă prin hotărâre de guvern pe 6 decembrie 2007, însă banii au intrat în contul Primăriei Morunglav abia pe 27 decembrie. Lucrările au fost date direct, fără licitaţie, societăţii Hidroconstrucţia, care le-a demarat pe 17 decembrie. Pentru că timpul a fost foarte scurt, finalizarea lucrărilor n-a fost posibilă până la sfârşitul anului, astfel că suma rămasă necheltuită a fost returnată ca subvenţie neutilizată.

Recent, primarul localităţii, Gheorghe Ilie, a informat prefectura despre situaţie şi i-a solicitat sprijin pentru redistribuirea sumei retrase în vederea continuării lucrărilor. „Cu toate că firma care se ocupă de lucrări a început execuţia înainte de primirea banilor şi, deşi s-a lucrat peste program şi în sărbătorile legale, investiţia nu s-a putut sfârşi până pe 31 decembrie 2007, pentru că timpul a fost foarte scurt. Vă rugăm să interveniţi pentru redistribuirea acestei sume“, se arată în adresa trimisă de primar prefecturii, în care edilul se mai plânge că singura punte din zonă peste Olteţ a devenit impracticabilă, legătura cu trei dintre comunele vecine fiind ruptă.

Lucrările de pe Olteţ necesită fonduri suplimentare, mai spune primarul în adresă. Prefectura a solicitat guvernului pentru întreaga lucrare peste 70 de miliarde de lei vechi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS