Ce vreme de pace picura peste noi la început de an, ce senină era viaţa, ce linişte adâncă! Toate s-au risipit, a pierit lumina, se adună norii întunericului, zgomotul e tot mai mare, gălăgia ne sfâşie pacea. După ce au terminat de ronţăit în văgăunile lor de lux bucatele pentru iarnă furate de prin hambarele avuţiei naţionale, guzganii clasei politice româneşti năvălesc în casele noastre prin ecranele televizoarelor şi ne sar gardul în curte din paginile ziarelor. Se anunţă un an fierbinte. România va fi un fel de cazan al iadului în care ne vom perpeli noi, la focul mic pus de onorabilii Caţavencu, Trahanache, Brânzovenescu, Farfuridi şi Pristanda care ne bântuie ţara şi viaţa.
Comedia a reînceput! Cearta de mahala dintre Băsescu şi Tăriceanu şi-a aflat un nou subiect, pe madam Norica Nicolai care se visează şefa Justiţiei româneşti. Băsescu se joacă cu Constituţia şi refuză numirea madamei ca ministru al justiţiei. Tăriceanu rămâne pe poziţii şi insistă cu nominalizarea Noricăi, iar presa îşi face safteaua publicând scrisoricile pe care le schimbă onorabilii între ei cu privire la madamă. Procurorii urmează ordinele primite şi se pregătesc să-l ancheteze pe alt stimabil ministru, anume pe armeanul Varujan Vosganian într-un dosărel care va completa seria romanului-fluviu „Miniştrii penali ai României“, Colecţia „Horror“ a Editurii DNA. Vom afla inutil că se fură, dar că nu există hoţi, că avem corupţie, dar că „nu este“ corupţi! România, ţara paradoxurilor. Veşnicul tânăr activist Ion „Ilici“ Iliescu se ţine tare şi mare aruncând cu atenţionări în căpuşorul isteţului de Geoană. PSD musai să se trezească anul ăsta din mahmureală, că altfel se lasă rău, zice profetul Iliescu. Deliciul galeriei, clopoţeii cling, cling, cling, ce să mai zici, nea Ion ne fericeşte cu prestaţia dumnealui. Tragicomedia este dusă la punctul culminant de restul animăluţelor politice care, pitulate în marele cuib de guzgani numit Parlamentul României, refuză să-şi declare agoniseala făcută în anul care a trecut spre preabinele lor şi disperarea noastră. Ce-i trebuie alegătorului turmentat al anului electoral 2008 să cunoască averea lor? Parol, monşer, am fost onorabili, am fost stimabili, ne iubim ţărişoara noastră dulce, România! De parcă nu aveam bufoni destui prin ţară, se mai găsi şi un domn egiptean, director de agenţie internaţională, să ne facă reclamă în pauza dintre acte, cum că avem reduceri de preţuri şi vindem din sold materiale radioactive pentru fraţii din al-Qaida pentru o bombiţă nucleară cu dedicaţie antiamericană. Aferim, halal să ne fie…
Căruţa democraţiei noastre împodobită grotesc cu beteală şi hârtie creponată se târăşte prin Europa. Românii dezertează în masă din jug, fug pe plantaţiile de căpşuni ale Spaniei sau spre ghetourile din Italia şi încearcă să uite de viaţa nefericită de român. Bucuria că am păşit într-un an nou a murit. Mor rând pe rând şi speranţele noastre că vom apuca să trăim într-o ţară normală, o ţară fără Caţavencu, fără Trahanache, fără Brânzovenescu, fără Farfuridi şi fără Pristanda, aceste fantome care ne urâţesc zilele şi ne tulbură nopţile. Nenea Iancu Caragiale nu
s-a înşelat, a fost, fără voie, profetul democraţiei noastre strâmbe. Noapte bună, România, oriunde te-ai fi rătăcit! Cine pleacă ultimul să stingă lumina, că aşa le place lor, guzganilor…
