12.3 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRevoltă în Clocociov, în urma amplasării unei antene GSM

Revoltă în Clocociov, în urma amplasării unei antene GSM

Proprietarii din zonă, dar şi reprezentanţii unităţilor de învăţământ şi de ocrotire au semnat un protest înaintat primarului.

De mai bine de o lună, pe strada Banului din cartierul slătinean Clocociov, la nr. 61, s-a înălţat aproape peste noapte o antenă de telefonie mobilă, spre disperarea cetăţenilor din zonă, care s-au dezmeticit de-abia când treaba era gata şi n-au mai putut decât să ceară explicaţii celor care au avizat amplasarea. Oamenii reclamă că nimeni nu i-a întrebat dacă au ceva împotriva amplasării antenei GSM. S-au alăturat protestului lor şi reprezentanţii Şcolii Postliceale Sanitare de Stat, ai Şcolii cu clasele I-VIII „Constantin Brâncoveanu“ (în vecinătate funcţionează fosta Şcoală nr. 6, aflată în subordinea Şcolii „Constantin Brâncoveanu“), ai organizaţiei „Trebuie“ (care are, pe aceeaşi stradă, la două numere distanţă, un centru de zi pentru copiii cu dizabilităţi). Cu toţii susţin că, deşi nu există date certe, nu sunt dispuşi să-şi asume riscul de îmbolnăvire pe care îl prezintă undele magnetice. Mai întâi s-au speriat, după care au început să se documenteze, au întrebat în stânga şi-n dreapta, au vizionat documentare, au căutat pe internet şi au găsit şi precedente aduse la cunoştinţa Parlamentului European, cazuri în care petiţiile au fost admise.

„Judecata cu ei o să fie o boală lungă!“

Pe strada Banului, unde este amplasată antena, sunt şi vecini care-şi amintesc o întâmplare de anul trecut, când pe strada lor au descins „nişte băieţi într-o maşină neagră“. Le-au vorbit despre „o ţeavă de câţiva metri, nimic periculos, sunt peste tot“. „Lasă, mamaie, că vă dă şi bani!“, par să mai fi spus ei, după cum a povestit Floarea Nicolescu, domiciliată pe strada cu pricina.
În cele din urmă, antena a fost „plantată“ în curtea proprietarului de la numărul 61, Ion Panduru. Acesta spune că a parcurs toate etapele necesare. Firma i-a lăsat şi copii după autorizaţia de la primărie. „Am şi semnăturile a doi vecini, cum prevede legea, nu e nici o problemă. Acum vecinii sunt ofticaţi, probabil, că iau eu bani şi ei nu. Dacă i-ar strânge la colţul străzii şi le-ar da câte 1.000 de euro, n-ar mai face gălăgie“, este de părere Panduru, convins, de altfel, că totul e absolut în regulă. „Da’ ce, la Găneasa, la Movileni, pe blocuri, pe unde s-au mai pus antene e vreo diferenţă, s-a mai scandalizat cineva?!“, a precizat bărbatul, care a aflat tot ce trebuie să ştie despre telefonia mobilă de la soţie, doar lucrează în domeniu.
Nu de aceeaşi părere sunt cadrele didactice de la postliceala situată la câteva zeci de metri. „O să fie o boală lungă judecata cu ei, dar îi vom învinge, pentru că astfel de demersuri au avut succes şi în străinătate“, este de părere directorul şcolii, dr. Petrişor Slăvescu.

„Nu veţi sacrifica sănătatea şi viaţa copiilor noştri pe altarul revoluţiei tehnologice“

„Domnule primar, fără a fi împotriva dezvoltării tehnologice, ne manifestăm refuzul de a avea lângă locuinţele noastre şi lângă unităţile noastre şcolare o astfel de construcţie, în condiţiile în care, la nivel planetar, nu se cunosc încă efectele pe care le-ar putea avea undele electromagnetice asupra sănătăţii populaţiei pe termen mediu şi lung, dar cunoscându-se aceste efecte nocive asupra copiilor. De asemenea, cunoaştem că la nivelul Uniunii Europene statele au început să ia măsuri în sensul înlăturării unor astfel de dispozitive din mijlocul comunităţilor umane, dar mai ales din preajma unităţilor şcolare, interzicând în acest sens montarea lor la mai puţin de 200 de metri sau chiar de 500 de metri de aceste unităţi, spitale etc. (…) Subsemnaţii (Dobre Iuliana, Şerban Constantin, Neacşu Adriana – n.r.), în calitate de părinţi ai unor copii care au vârste mult prea fragede pentru a rezista acestui impact, facem apel la calitatea de părinte pe care o aveţi şi vă solicităm să încercaţi să vă gândiţi cum ar putea trăi copilul dumneavoastră cu sabia lui Damocles deasupra capului şi, mai ales, cum aţi putea trăi dumneavoastră cu incertitudinea dacă şi el va fi afectat de o afecţiune malignă. Suntem convinşi că veţi lua măsurile care se impun pentru a nu ne trezi în situaţia de a nu fi protejaţi de autorităţile care sunt obligate să ne apere şi avem ferma convingere că nu veţi sacrifica sănătatea şi viaţa copiilor noştri pe altarul revoluţiei tehnologice“, îi spun petiţionarii primarului Darius Vâlcov, în adresa înregistrată la primărie în urmă cu câteva zile.
Arhitectul-şef al primăriei, care şi-a pus semnătura pe autorizaţie, a primit o replică din partea cetăţenilor supăraţi, cerându-i-se, printre altele, să dea explicaţii cu privire la lipsa studiului de impact şi a rezultatelor tehnice realizate de autorităţi competente în domeniu. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS