18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSe fură şi hrana bătrânilor

Se fură şi hrana bătrânilor

Jandarmii doljeni au prins două femei care au furat alimente din Căminul de bătrâni, iar poliţiştii au reţinut o pacientă care a sustras sume de bani şi telefoane mobile de la o asistentă şi de la o colegă de salon.

 

După ce sâmbătă jandarmii doljeni au prins patru angajate ale Spitalelor de Urgenţă şi „Filantropia“ din Craiova cu sacoşele burduşite cu mâncarea destinată bolnavilor, duminică au mai fost prinse două femei. De data aceasta este vorba de două angajate ale Serviciului Public de Asistenţă Medico-Socială (SPAMS), cunoscut ca şi Căminul de bătrâni din Craiova.

Duminică, în jurul orei 20.00, o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj a fost sesizată de un craiovean că două angajate ale SPAMS Craiova au sustras alimente din incinta Căminului. Jandarmii au pornit către sediul acestuia, iar la aproximativ 100 m de poarta instituţiei au depistat două persoane care aveau asupra lor câte o sacoşă din material plastic. Cele două persoane au fost legitimate, acestea fiind Alexandra R., de 39 de ani, şi Elena N., de 57 de ani, ambele angajate în cadrul SPAMS.

 

De-a v-aţi ascunselea cu portarul

 

În urma controlului bagajelor, au fost găsite două cutii cu margarină, o pungă de zahăr, o pungă cu măsline, un litru de lapte, o pungă cu fulgi de cartofi şi una cu macaroane. Jandarmii, împreună cu cele două femei, s-au dus la punctul de acces al SPAMS pentru a stabili cum au reuşit să părăsească instituţia cu sacoşele pline cu mâncare. În urma primelor cercetări s-a stabilit că în jurul orei 18.20 paznicul a plecat de la poartă pentru a verifica uşile de acces către blocul alimentar şi garajele unităţii, activitate ce a durat aproximativ zece minute. În acest timp, cele două femei au ieşit pe poartă cu produse alimentare sustrase din bucătăria unităţii. Persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar actele de constatare vor fi înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor.

 

Pacientă prinsă la furat

 

Nu numai angajaţii spitalelor îşi însuşesc din hrana destinată bolnavilor. Şi pacienţii au început să sustragă bunuri ale colegilor de salon sau ale cadrelor medicale.

Duminică dimineaţă, poliţiştii au fost sesizaţi că dintr-un salon al Spitalului Clinic de Urgenţă Craiova, Andreei Buşă, de 19 ani, din comuna Almăj, i-au fost furate două telefoane mobile şi suma de 250 de lei. În urma verificărilor a fost identificată Daniela Corneanu, de 32 de ani, din comuna Izvoare, internată în acelaşi spital, de la care a fost recuperat prejudiciul şi restituit persoanei păgubite. Extinzându-se cercetările, s-a stabilit că sâmbătă dimineaţă Corneanu a mai sustras suma de 876 de lei din geanta Mariei Duică, asistent medical în spital. „Femeia este cercetată acum pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi urmează ca, după definitivarea cercetărilor, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova“, a declarat subcomisar Maria Vasile, purtătoarea de cuvânt a IPJ Dolj.

Furtul

Conform Codului Penal, furtul constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept. Această faptă este pedepsită cu închisoarea de la unu la 12 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU