6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLa un pas să fie otrăviţi

La un pas să fie otrăviţi

Localnicii din două sate ale comunei gorjene Teleşti stau pe un butoi cu pulbere. Deoarece apa conţine butan, noua reţea de alimentare nu a mai fost pusă în funcţiune.

GORJ. Apă cu butan, asta riscau să primească la robinete localnicii comunei gorjene Teleşti, dacă era pusă în funcţiune reţeaua de apă din localitate. În această instalaţie au fost investite miliarde de lei vechi, construcţia începând în anul 2004 şi fiind finalizată recent. În ciuda faptului că a fost realizat un studiu de fezabilitate şi au fost efectuate foraje în zonă, constructorii nu şi-au dat seama că există emanaţii de gaze. Butanul a fost pus în evidenţă când s-au făcut primele probe pentru punerea în funcţiune. În perioada de probă, la robinete, pe lângă apa, care la analize a ieşit potabilă, a apărut alt element, respectiv butanul. Specialiştii chemaţi la faţa locului au presupus că este vorba de o pungă de butan situată chiar în apropierea celor două puţuri de unde se realizează alimentarea cu apă a conductei. Puţurile sunt săpate la o adâncime de 250 de metri.

Nu mai e apă în fântâni

În ciuda faptului că au în comună o reţea de apă care ar fi trebuit să le alimenteze gospodăriile, localnicii din Teleşti încă nu au parte de investiţia făcută cu fonduri guvernamentale. Aceasta ar fi trebuit să asigure apa pentru 200 de familii, respectiv 900 de persoane, aproape jumătate din locuitorii comunei. Mai mult decât atât, fântânile sătenilor au început să sece, lăsându-i pe localnici în imposibilitatea de a mai putea să îşi alimenteze cu apă animalele sau să aibă apă pentru gospodărie: „Nu ştim exact ce se întâmplă, dar aşteptăm cam de mult să pună în funcţiune conducta respectivă. Ar fi fost bine să ne fi racordat până acum, dar deocamdată nu se pune această problemă. În fântâni nu prea mai avem apă şi o să ajungem în situaţia de a merge în altă parte să facem rost, cu butoaiele. Aşa se întâmplă în alte zone. Am înţeles că apă este destulă, dar deocamdată nu se poate folosi“, a declarat Ştefan Stângaciu, localnic din Buduhala, sat afectat de lipsa apei.

Primarul aşteaptă specialişti de la minister

Constantin Drăghici, primarul din Teleşti, a declarat că aşteaptă ca Ministerul Economiei şi Finanţelor, cel care a asigurat finanţarea proiectului, să propună o soluţie pentru ca reţeaua să fie pusă în funcţiune. De altfel, Primăria Teleşti nici nu a făcut recepţia lucrării, după cum a declarat primarul Drăghici: „Unii spun că punga de gaz ar fi la 200 de metri adâncime. Nu se ştie exact. Au venit o dată doi experţi, dar după aceea nu am mai auzit nimic de ei. Oamenii o să aibă nevoie de apă. Noi am oprit instalaţia imediat după probe de teamă să nu se întâmple ceva. Din câte am priceput, ar trebui construită o staţie de degazeificare, astfel încât să vină la robinete numai apă. De altfel, analizele la apă au ieşit bune şi e păcat să nu fie folosită“, a declarat primarul Constantin Drăghici. Alte 800 de suflete din satul Şomăneşti, localitate componentă a comunei Teleşti, aşteaptă construcţia unei reţele de apă. O sursă pentru alimentarea satului ar putea fi conducta ce transportă apă la Craiova din sursa Izvarna. Autorităţile din Craiova şi-au dat deja acordul pentru branşarea populaţiei la conducta respectivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU