22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljScandal şi ameninţări pe banii românilor

Scandal şi ameninţări pe banii românilor

În timp ce pesediştii ameninţă cu moţiunea pe motiv că primarii social-democraţi sunt discriminaţi la împărţirea fondurilor bugetare, democraţii spun că pesediştii recuperează din plin pierderile la nivel local.

Nici n-au demarat pregătirile de campanie pentru alegerile pentru Parlamentul European, că politicienii au şi început să-şi scoată ochii din cauza fondurilor bugetare de investiţii care ar face impresie bună electoratului în alegerile locale din 2008. În timp ce, în urmă cu două zile, secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, flutura prin faţa guvernanţilor tema moţiunii de cenzură în cazul în care aceştia nu îşi schimbă atitudinea şi nu alocă fonduri grase primarilor PSD, ieri, liderul PSD Dolj, Ion Călin, a reluat ideea, spunând că peste 80% din fondurile guvernamentale au ajuns la primării PD şi PNL. „La începutul lunii septembrie, când va începe sesiunea, vom depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului pentru discriminare în alocarea banilor. Deşi peste 50 la sută din primăriile din România aparţin PSD, fondurile alocate
s-au dus către primarii PNL şi PD în proporţie de peste 80 la sută. Concubinajul politic dintre cele două partide încă funcţionează“, a afirmat preşedintele PSD Dolj.

Fondurile de la judeţ, adjudecate de edilii PSD

Nemulţumirile legate de bani par să fie la fel de mari la nivel local. În cadrul şedinţei de consiliu judeţean de joi, democraţii au acuzat conducerea pesedistă a instituţiei că îşi face de cap la distribuţia sumelor din bugetul propriu al CJ pentru primăriile din judeţ, zece din cele 13 primării care au primit joi fonduri în valoare totală de 33 miliarde de lei vechi de la CJ fiind conduse de primari PSD. Consilierul Gelu Vişan a declarat că recuperarea terenului pierdut în faţa guvernului este criteriul principal de repartizare a banilor. „De fiecare dată asistăm la un subiectivism foarte mare din diverse motivaţii. Una dintre ele este «uite cât au dat pentru primarii lor, hai să dăm şi noi pentru ai noştri». Aceste fonduri sunt acordate pe criterii pur politice primarilor PSD. Rău este că împărţim judeţul în ai noştri şi ai voştri“, a spus Gelu Vişan.

Oprea: „Pesediştii spun vorbe în vânt“

În faţa ameninţărilor PSD, replica liberalilor este aceea că presiunile făcute în ultima perioadă pe subiectul fondurilor pentru primării nu sunt altceva decât teme pesediste, care intră în atribuţiile unei formaţiuni de opoziţie. Mario Oprea, preşedintele PNL Dolj, a declarat că spusele pesediştilor nu sunt bazate pe exemple concrete, motiv pentru care le va cataloga drept „vorbe în vânt“.
„E foarte interesant. PD spune că funcţionează prietenia dintre PNL şi PSD, PSD spune că funcţionează în continuare prietenia între PD şi PNL. Am impresia că la PSD au primit sarcină de la secretariatul general să ţină conferinţe de presă în toată ţara în care să spună vorbe în vânt, fără vreun temei. Dacă nu erau vorbe în vânt, veneau cu hotărârea de guvern cutare, numărul cutare. Şcolile şi grădiniţele nu sunt ale PD sau PNL. Este un demers tipic unui partid de opoziţie care caută să facă tapaj, dar nu l-aş numi şantaj“, a spus senatorul Mario Oprea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS