Polițiștii rutieri și cei de ordine publică din cadrul IPJ Dolj, cu atribuții de poliție rutieră, au desfășurat, pe 4 septembrie, o acțiune pentru prevenirea accidentelor provocate de depășiri neregulamentare și de consumul de alcool sau substanțe interzise. În urma controalelor, au fost aplicate 95 de sancțiuni, în valoare de peste 32.000 de lei.
Acțiunea s-a desfășurat în intervalul 16:00–20:00, polițiștii urmărind prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
În urma verificărilor, au fost aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 32.000 de lei. Totodată, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare.
Biciclist depistat cu 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat
Printre persoanele sancționate s-a numărat un bărbat de 45 de ani, din Craiova, depistat în timp ce circula cu bicicleta pe strada Iancu Jianu. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o concentrație de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au constatat și că bicicleta nu era echipată cu dispozitiv reflectorizant-fluorescent și cu dispozitiv de avertizare sonoră.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Citeşte şi: Băiat de 14 ani, la spital după ce a căzut cu trotineta electrică pe un bulevard din Craiova

