22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDirectorii spitalelor din Olt vor fi schimbaţi

Directorii spitalelor din Olt vor fi schimbaţi

Deputatul liberal Renică Diaconescu a declarat ieri că directorii democraţi ai spitalelor din Olt vor fi schimbaţi în cel mult două săptămâni, după ce contractul lor de management va deveni nul ca urmare a schimbării denumirii acestor unităţi medicale, informează corespondentul NewsIn.
Diaconescu, care este şi secretarul Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, a mai declarat, la Slatina, în cadrul unei conferinţe de presă, că zilele managerului democrat al Spitalului Judeţean Slatina, Mihai Niţă, „sunt numărate“.
Întrebat dacă printre motivele schimbării denumirii Spitalului Judeţean Slatina în Spitalul de Urgenţă Slatina se află şi acela legat de anularea contractului de management încheiat de democratul Mihai Niţă cu Ministerul Sănătăţii, fapt ce ar duce la înlocuirea acestuia, deputatul a răspuns: ,,Punct ochit, punct lovit“.
„Când v-am spus că zilele lui Niţă în fruntea Spitalului Judeţean Slatina sunt numărate am ştiut ce spun“, a declarat Diaconescu.
Liberalul l-a acuzat printre altele pe managerul democrat al Spitalului Judeţean Slatina, Mihai Niţă, că a încercat să distribuie aparatele de aer condiţionat pe criterii politice. „În ordinul ministrului sunt specificate secţiile prioritare la dotarea cu aparate de aer condiţionat. Domnul Niţă nu a ţinut cont şi a repartizat aparatele secţiilor celor care nu mai prididesc să-i frece clanţa de la uşă. El a repartizat aparate de aer condiţionat la laborator, la medicină legală. Voia aer pentru morţi, nu pentru copii“, a spus deputatul.
Acesta a afirmat că, în scurt timp, ministrul sănătăţii va semna alt ordin ce va avea ca efect schimbarea denumirii Spitalului Municipal Caracal, condus tot de un democrat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS