16.7 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPensiile agricultorilor cresc cu 50%

Pensiile agricultorilor cresc cu 50%

Pensiile agricultorilor se vor majora din septembrie cu 50%, efortul bugetar fiind de aproximativ 75 de milioane de euro, a anunţat ieri ministrul muncii, Paul Păcuraru, citat de NewsIn. De această majorare vor beneficia toţi pensionarii din agricultură, indiferent dacă unii iau şi alte tipuri de pensii (de handicap sau de veteran).
Ministrul muncii a menţionat că majorarea pensiilor agricultorilor este posibilă pentru că se face din bugetul de stat şi nu din cel de asigurări sociale. Potrivit lui Păcuraru, numărul pensionarilor din agricultură este de aproximativ 950.000 de persoane, iar pensia medie este de 140 de lei.
Valoarea punctului de pensie pentru pensionarii din sistemul asigurărilor sociale se va majora, de asemenea, de la 1 septembrie, cu 5%. Totodată, de la 1 iulie, pensiile a aproximativ două milioane de persoane care au muncit înainte de 1963 vor fi recalculate, luându-se în considerare salariul mediu de la acea dată, ceea ce va duce la majorări ale veniturilor lunare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS