Alaturi de marile personalitati române care au ilustrat viata noastra culturala din secolul al XVII-lea, neindoielnic, este mitropolitul Moldovei, Dosoftei, considerat de criticul si istoricul literar Nicolae Manolescu ca fiind primul poet român. „Acest Dosofteiu mitropolitul – scria Ion Neculce – nu era om prost de felul lui; era neam de mazil, prea invatat; multe limbi stia: elineste, latineste, slovineste si alte. Adânc din carti stia; si deplin calugar; si cucernic; si blând, ca un miel; in tara noastra pre aceste vremi nu se afla om ca acesta“. In ziua fatidica de 13 decembrie, au trecut 312 ani de la moartea primului poet român.
Mitropolitul Dosoftei – Dimitrie Barila, pe numele sau de mirean – s-a nascut in 1624, la Suceava. In 1649 s-a calugarit la Manastirea Probota, unde a infiintat o scoala extrem de importanta. In 1658 a devenit episcop de Husi, iar un an mai târziu a trecut in scaunul vladicesc de la Roman. Primul poet român a fost ales Mitropolit al Moldovei in 1671. Doi ani mai târziu, din cauza vremurilor tulburi, a fost obligat de imprejurari sa paraseasca Iasii si Moldova. Astfel, Dosoftei a luat calea pribegiei, in Polonia. In 1675 s-a intors la Iasi, insa, peste putin timp, Dosoftei a fost rapit de ostenii lui Sobieski, nu inainte ca ei sa jefuiasca Mitropolia de tezaur si de moastele Sfântului Ioan cel Nou. A murit in exil, la 13 decembrie 1693, la Jolkiew, Polonia (azi Nesterov, Ucraina).
A fost inmormântat la Biserica „Nasterea Domnului“ din Jolkiew (Ucraina). La 312 ani de la moarte si 381 de ani de la nastere, Dosoftei a fost canonizat – la 14 octombrie 2005. Inca nu se cunosc cauzele pentru care mai-marii Bisericii Ortodoxe Române nu l-au canonizat mai devreme. Abia de acum vor incepe demersurile pentru repatrierea moastelor Sfântului Ierarh Dosoftei, ele urmând a fi depuse lânga cele ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Desi, dupa evenimentele din decembrie ’89, a existat suficient timp pentru repatrierea osemintelor primului poet român, mitropolitul Dosoftei.
Psaltirea – tara minunilor poetice
Nicolae Manolescu, in „Istoria critica a literaturii române“ (volumul I), face un tablou analitic complet al operei lui Dosoftei, redându-i adevarata sa dimensiune. Iata un fragment ilustrativ: „Dar nu este la Dosoftei numai acest extraordinar efort tehnic, ci si o calitate deopotriva extraordinara a scriiturii, pe o gama care cuprinde suavul, grotescul, delicatetea, vigoarea, muzicalitatea, plasticitatea, solemnitatea, pamfletul, rugaciunea, hula, sfiosul, sententiosul ori bucuria. A strabate Psaltirea echivaleaza cu o calatorie printr-o tara a minunilor poetice. (…) Unii din psalmii lui Dosoftei sunt astazi stiuti pe dinafara, cum se si cade operei unui mare poet. De pilda acesta:
„La apa Vavilonului,
Jelind de tara Domnului,
Acolò sezum si plânsam
La voroava ce ne strânsam…“
Patriarhul Teoctist despre personalitatea creatoare a lui Dosoftei
Preafericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, recunoaste valoarea inestimabila a celebrului carturar care a fost Mitropolitul Dosoftei: „Ierarh al harului inmultit, cuget luminat, psalmist in graiul multimilor, osârdic talmaci al izvoarelor grecesti si slavonesti, pentru a face «spre inteles românesc lauda sfânta», mester iscusit al slovelor, paznic al dreptei credinte, al unui dumnezeiesc odor primit din Scripturi si din vistieriile Sfintilor Parinti, greu incercat printre straini si stins de dorul pamântului românesc, asa se profileaza personalitatea creatoare a Mitropolitului Dosoftei, dupa datele vietii sale de pastor ierarh, carturar. E datoria si grija noastra sa-l readucem cu evlavie in rândul marilor figuri ale culturii românesti si universale, in catapeteasma cinstirilor supreme de care tineretul si noi insine avem mare trebuinta.
Pe masura ce anii trec, ei ni-l apropie parca tot mai mult, chemându-ne sa-l facem cunoscut, sa-i dam la iveala vistieria credintei si talentului, care au rodit cu imbelsugare in Biserica noastra, in sufletele fiilor ei si in Ortodoxia ecumenica. Pretuirea ce i se cuvine operei sale teologice si literare trece insa dincolo de persoana si timpul sau, acoperind de cinste Biserica si, deopotriva, limba si cultura româneasca peste trei secole si jumatate.
Fiecare din acestea a urcat prin el trepte noi, inscriind date memorabile legate de Psaltirea sa in versuri, de sfintele carti ale slujirii in româneste de la Dumnezeiasca Liturghie la Octoih si la Vietile Sfintilor, la traducerea Sfintilor Parinti in alte limbi folosite in Ortodoxie sau deslusind, la crearea Patriarhului Ioachim al Moscovei, invatatura ortodoxa despre taina prefacerii la dumnezeiasca Euharistie.
Mitropolitul Dosoftei trebuie privit si ca un teolog de autoritate in aria larga a Ortodoxiei. Cu atât mai mult se cuvine sa cinstim ierarhul inaripat cu gândul spre inaltimile duhului prin scris si truda, cu cât imprejurarile i-au fost lui Dosoftei vitrege si mijloacele putine“.
