La 27 noiembrie, se comemoreaza implinirea a 65 de ani de la asasinarea lui Nicolae Iorga, când in anul 1940, potrivit afirmatiilor unor ilustre personalitati istorice, se consemna „cea mai odioasa crima, de la taierea capului lui Miron Costin incoace“. A fost un act abominabil. Asa l-au simtit contemporanii de atunci si asa il resimte, pâna azi, românitatea: „Din rândurile fiecarei natiuni se afirma personalitatile prestigioase, care depasesc cadrele nationale pentru a se afirma cu valente universale“. Nicolae Iorga reprezinta o astfel de personalitate care a ilustrat istoria culturii umanitatii. Putini dintre români s-au impus unei atentii generale, in masura in care acest lucru a fost realizat de marele istoric, afirma presedintele sectiei de istorie a Academiei Române.
Fenomenul Iorga
Alegerea lui Nicolae Iorga, la nici 26 de ani, ca membru corespondent al Academiei Române, este un adevar care nu poate fi mistificat. Despre apartenenta sa la aproximativ 20 de societati academice si savante din strainatate, despre activitatea stiintifica „de neimaginat“ a istoricului – peste o mie de carti si zeci de mii de articole – care il singularizeaza si il detaseaza de semenii sai, stiu toate personalitatile istorice din Europa Occidentala. De asemenea, Iorga a mai avut o caracteristica, care-l singularizeaza si-l afirma pâna in zilele noastre, si anume ancorarea sa in prezentul vremii sale. El a fost un om al cetatii, extrem de activ in diverse domenii in afara celui istoriografic, iar pe acesta din urma l-a corelat firesc celorlalte, gasind izvoare de inspiratie, de aprecieri si de judecata inclusiv in afara câmpului relativ restrâns al demersurilor istoriografice. Jerome Carcopino, in 1930, scria despre Iorga: „S-ar putea crede ca in el salasluiesc mai multi oameni care se schimba unul pe altul pentru a duce la bun sfârsit toate treburile pe care le intreprinde, de la politica la cercetare stiintifica, de la ziaristica la invatamânt, de la stiinta la literatura“. Iorga era constient de rolul si menirea sa, mai ales in momentele dramatice prin care trecea tara. Intr-o poezie pe care a scris-o la 26 noiembrie, cu o zi inaintea asasinarii sale, Nicolae Iorga se asemana unui mosneag care, «stând pe culme drept/A fost la drum o calauza».
Unii istorici contemporani sustin cu argumente ca disparitia sa a fost decisa de cercurile conducatoare de la Berlin: „Poporul român trebuia sa fie tinut in genunchi si umilit, obligat sa accepte pe pamântul patriei sale trupele celui de-al treilea Reich, dupa ce Hitler trasese cu propria-i mâna granita impusa prin «arbitrajul» de la Viena. Poporul român trebuia sa asculte zilnic la radio si sa citeasca in presa articole despre «stravechea prietenie româno-germana», despre roadele binefacatoare ale national-socialismului“. De asemenea, nu trebuie omis ca Nicolae Iorga trebuie „privit“ inclusiv ca exeget al istoriei literaturii universale, precum si istoric al armatei române. O personalitate culturala de o asemenea dimensiune stiintifica si spirituala se naste foarte rar sau deloc.
