17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTirg ilegal de masini vechi

Tirg ilegal de masini vechi

Primaria Craiova incurajeaza prin neimplicare ocuparea abuziva a domeniului public


De citeva luni, intersectia strazilor Calea Bucuresti cu A. I. Cuza din Craiova s-a transformat intr-un adevarat tirg de masini vechi in aer liber. Aproximativ treizeci de autoturisme second hand ocupa permanent partea carosabila si chiar trotuarul, impiedicind circulatia trecatorilor si ocupind locurile de parcare din zona. Desi Politia Rutiera pretinde ca a sanctionat contraventional pina acum sute de soferi care parcasera ilegal in zona, proprietarii masinilor expuse pentru vinzare si-au vazut nestingheriti de afacere.


Un adevarat show-room de autoturisme vechi a fost organizat cu ceva timp in urma pe trotuarul de pe bulevardul Calea Bucuresti, zona McDonald’s. Reprezentantii Serviciului Sistematizare a Circulatiei din cadrul Primariei Craiova au incercat sa impiedice stationarea masinilor in zona prin amplasarea unor gardulete de protectie a trotuarului de pe partea dreapta a bulevardului. Proprietarii autoturismelor expuse la vinzare nu s-au sinchisit insa de actiunile primariei si, vazind ca parcarea pe trotuar nu mai este posibila, au decis sa-si mute „tirgul“ de partea cealalta a strazii, unde isi puteau continua nestingheriti afacerea. Si aceasta pare sa mearga destul de bine, dat fiind faptul ca, in numai citeva luni, masinile cu anunturi de vinzare s-au inmultit precum ciupercile dupa ploaie, ajungind in prezent la aproximativ treizeci de „exponate“.


Politia spune da, proprietarii spun ba


Nici amenzile date de Politia Rutiera nu au reusit sa-i sperie pe proprietari. Florentina Popescu, purtator de cuvint in cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Dolj, a declarat ca actiunile Politiei Rutiere in vederea interzicerii stationarii autoturismelor in acea zona se desfasoara zilnic. „Numai la sfirsitul acestei saptamini, peste o suta de soferi au fost sanctionati contraventional, pentru oprire pe partea carosabila, cu amenzi cuprinse intre 700.000 si 1.000.000 de lei vechi, in conditiile in care acolo exista si un indicator de interzicere a stationarii. Soferii au mai fost sanctionati si pentru crearea de restrictii pentru vehicule sau pietoni, cu amenzi cuprinse intre 1.500.000 si 5.000.000 de lei vechi“, a spus Florentina Popescu. Cu toate ca Politia Rutiera sustine ca in zona s-au desfasurat actiuni menite sa reglementeze circulatia, proprietarii masinilor vechi au declarat ca nu au fost deranjati de nici un agent de politie pina acum. „Nu am primit nici un fel de amenda pina acum si sper sa nu primim. Oricum, daca politia intentioneaza sa ne dea amenda, ne vom muta masinile din zona in doua, trei zile“, a afirmat Raluca Monica Dinu, directorul de vinzari al uneia dintre firmele de leasing care are expuse in zona zece autoturisme.


Afaceri infloritoare pe domeniul public


La inceputul saptaminii s-a mai derulat inca un episod din tentativa de stopare a parcarilor ilegale in zona McDonald’s. Angajatii primariei au amplasat si pe trotuarul din fata restaurantului gardulete care sa impiedice oprirea masinilor. „Vom pune acolo, in plus, si jardiniere ornamentale, pentru ca in zona exista intr-adevar o problema cu acele masini vechi care blocheaza trotuarul“, a declarat Mihai Fetoiu, seful Serviciului Sistematizare a Circulatiei din cadrul Primariei Craiova. Nici blocarea rotilor nu este posibila in aceasta situatie din cauza ca zona McDonald’s nu este inclusa in hotarirea Consiliului Local Craiova, care precizeaza unde este legala blocarea rotilor autoturismelor de catre angajatii RAT Control. Pina cind autoritatile si agentii Politiei Rutiere se lamuresc in privinta modului in care ar trebui sa actioneze pentru ca proprietarii afacerii cu masini vechi din zona McDonald’s sa respecte legea, locatarii blocurilor din apropiere sint cei care trag ponoasele tirgului improvizat chiar in centrul orasului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS