13.9 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRegia de Termoficare - obligata sa instaleze repartitoare de caldura

Regia de Termoficare – obligata sa instaleze repartitoare de caldura

Regia de Termoficare Craiova va demara in aceasta perioada o ampla actiune de inlocuire a schimbatoarelor de caldura din centralele termice. Pentru a incepe lucrarile, a fost nevoie de 50 de miliarde de lei, suma alocata de guvern. Viceprimarul Sorin Iordache a declarat ca, pina se va raci vremea, vor fi montate repartitoare de caldura la scarile fiecarui bloc. „In prezent, din cele aproximativ 4.500, mai sint de pus doar 1.000. Din pacate, situatia nu este la fel de buna si in cazul contoarelor pentru apa calda, care au fost instalate doar in proportie de 36%. Restul vor fi montate pina la sfirsitul anului, deoarece lucrarile de acest gen se pot face si iarna. In acest mod, fiecare proprietar va plati raportat la cit se va consuma pe scara, disparind problemele care existau pina acum cu facturile si modul de calcul al acestora“, a precizat viceprimarul Iordache.


Municipalitatea incearca sa grabeasca finalizarea lucrarilor de instalare a repartitoarelor de caldura pentru ca locatarii sa nu mai plateasca facturi mari si in iarna viitoare. „Astfel, vom mai reusi sa recuperam o parte din debitele consumatorilor, deoarece valoarea facturii va fi mai mica. Un alt avantaj ar fi acela ca locatarii vor putea sa isi regleze singuri caldura din apartamente. Cind a inceput sa se incalzeasca, citiva craioveni au venit si s-au plins ca au caldura si sint nevoiti sa o achite, desi nu mai au nevoie de ea. Altii, in schimb, au sustinut ca la ei in apartamente nu este destul de cald. De acum incolo isi vor putea regla singuri temperatura din apartamente“, a mai spus Iordache.


Repartitoarele au fost cumparate de Regie in urma unei licitatii. Acestea au fost achizitionate cu aproximativ 30% din pretul cu care unele asociatii de proprietari le cumparasera din fonduri proprii. Municipalitatea a gasit o solutie si pentru vecinii care nu se inteleg asupra temperaturii din locuinte. Craiovenii in cauza vor fi nevoiti sa isi monteze in apartament repartitoare de caldura cu bani din propriul buzunar, deoarece regia este obligata sa le monteze doar pe scara blocului. In acest caz, nu este nevoie de nici un fel de aprobare din partea Regiei de Termoficare, fiind insa necesar ca fiecare locatar din respectivul imobil sa-si monteze repartitor.


„In saptaminile urmatoare vor exista intreruperi de apa in citeva cartiere, pentru ca angajatii regiei inlocuiesc conductele de apa, care sint foarte vechi. Deoarece vrem sa incepem asfaltarea strazilor, nu vrem sa ne trezim in situatia de a fi nevoiti sa spargem asfaltul pentru vreo fisura la tevi“, a incheiat viceprimarul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS