10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriUn licean din Craiova a organizat un curs de business. A strâns inclusiv sponsorizări pentru premierea cursanţilor

Un licean din Craiova a organizat un curs de business. A strâns inclusiv sponsorizări pentru premierea cursanţilor

Un elev de la Colegiul Naţional “Carol I” a reuşit să organizeze şi să susţină un curs de business şi antreprenoriat şi chiar să strângă un fond de premiere de 4000 lei pentru a-i recompensa pe cei mai buni dintre participanţi.

Cu Sebastian Stroe ne-am întâlnit prima dată în urmă cu câteva luni, când a contactat echipa revistei Oltenia Business. Sebi a vrut să ne povestească despre proiectele sale, fiind pasionat de business încă din clasa a opta. La acea vreme, avea nevoie de sprijin pentru a pune la punct ultimele detalii legate de un curs de business pentru liceeni. Sebi voia să împărtăşească din lucrurile valoroase învăţate de el după ce a fost admis la un proiect de studii de o lună în Statele Unite. A participat la cursuri aprofundate despre business, antreprenoriat, finanțe și investiții, în Boston și New York. Când s-a întors, a vrut să dea mai departe ceea ce a aflat de la profesori de renume de la Ivy League Universities.

Sebastian Stroe, la cursul Bravo Business AKDMY

Am scris despre asta în materialul “Antreprenor la 16 ani. Un elev craiovean vrea să aducă business-ul în lumea adolescenților”. Şi am promis că ne reauzim după încheierea cursului.

Sebastian a conceput cursul de unul singur, inspirat de experienţa din SUA

Acum câteva săptămâni, Sebi ne-a contactat din nou şi ne-a spus că proiectul a ajuns la final. Ne-am întâlnit din nou, de data aceasta cu el şi cu unul dintre elevii premiaţi în cadrul proiectului Bravo Business AKDMY.

Cursul lui Sebastian a trezit interesul a peste 30 de liceeni, inclusiv al unor tineri din afara oraşului. Deşi a fost prima sa experienţă în calitate de “lector”, Sebi a reuşit să îşi ducă proiectul la capăt cu succes şi plănuieşte deja noi proiecte.

“Mi-a plăcut că a fost extrem de interactiv, am avut discuţii libere. Am primit mult suport şi de la Constantin Corneanu, care a răspuns invitaţiei de a participa ca speaker, pe bază de voluntariat la această iniţiativă”, ne-a mărturisit liceanul.

Sebastian a conceput singur materialele și structura cursului.

Un profesor din Boston a susţinut un modul de curs în direct

Mai mult, a reuşit să îl convingă şi pe un profesor din Boston să intre în direct şi să susţină unul dintre module.

“Profesorul Jeff Waters din Boston a acceptat să intre în direct şi a susţinut un curs legat de comunicare publică. A fost foarte deschis. Chiar a primit cu bucurie această invitaţie de a le vorbi tinerilor dintr-o ţară străină”, a spus Sebi.

“A avut o prezentare inedită, apelând la scene din filme pentru a exemplifica noţiunile teoretice. Mi s-a părut foarte atractivă forma în care a susţinut cursul. Am avut un exerciţiu, de exemplu, care consta în identificarea, în acele scene din filme, a principalelor tipuri de argumente din vânzare”, a spus Andrei Chiliman, unul dintre participanţi şi câştigătorul uneia dintre bursele oferite.

Sebastian a obţinut sponsorizări pentru a premia cursanţii

Cursul a constat în şapte şedinţe, iar la final cei mai buni cursanţi au fost premiaţi. Sebastian a reuşit să strângă, în colaborare cu Fundaţia Anya, sponsorizări în cuantum de 4000 lei de la diverşi antreprenori pentru premiere.

Premiul de Excelenţă a fost primit de elevul Andrei Chiliman de la Liceul Naţional “Carol I”.

Andrei Chiloman

“Am apreciat foarte mult la el implicarea activă, încă de la început, la discuţii. A avut mereu comentarii şi intervenţii foarte bune”, şi-a motivat Sebastian alegerea.

Andrei ne-a povestit că a aflat despre curs dintr-un afiş de la liceu.

“Sunt destul de pasionat de domeniul antreprenoriatului. Prima dată am fost suprins că atât de mulţi elevi s-au înscris la curs şi încă şi mai surprins că este susţinut de cineva care are o vârstă mai mică decât mine. Dar mi-a trezit curiozitatea. Mi-a plăcut cursul şi mi s-a părut foarte faină experienţa cu profesorul Jeff Waters”.

Proiect pentru dezvoltarea unui program de inteligenţă artificială

Andrei este foarte pasionat de IT şi îşi doreşte să urmeze cursurile Facultăţii de Automatică a Universităţii din Craiova. Echipa sa a avut un plan de afaceri bazat pe implementarea unui program de inteligenţa artificială. Mai exact, un program AI de sprijin pentru persoanele afectate de tulburări mentale. “Am gândit un proiect pentru dezvoltarea unui program care să ajute persoanele singure sau cu probleme de sănătate mentală să intre în contact cu alţi oameni. Să cunoască, prin intermediul acestui program, oameni care au trecut prin experienţe similare”, a explicat tânărul.

“Cursul mi-a depăşit aşteptările”

Premiul pentru cel mai bun plan de afaceri a fost acordat unei echipe formate din  patru eleve: Teodora Dionisie, Cosmina Bălan, Evelina Maria Picu și Alessia Lorena Nicolaie.

Echipa câştigătoare a premiului pentru cel mai bun plan de afaceri, în timpul prezentării

“A fost un plan pentru înfiinţarea unui cabinet de psihologie. Deşi pare un business comun, foarte interesant a fost modul în care au gândit strategia. A fost un plan extrem de bine elaborat, complex, cu idei foarte bine legate şi o prezentare excelentă”, ne-a spus Sebastian.

Teodora Dionisie este elevă la Liceul “Fraţii Buzeşti” din Craiova şi povesteşte că experienţa acestui curs a fost extrem de interesantă pentru ea şi că i-a depăşit aşteptările.

Antreprenoriatul a trezit curiozitatea liceenilor

“Cred că a pus nişte baze importante pentru viitoarele noastre cariere, iar în ceea ce priveşte proiectul nostru, cred că succesul a venit din faptul că fiecare dintre noi şi-a cunoscut exact rolul în echipă. Am învăţat foarte multe despre procesul de colaborare, despre importanţa acceptării ideilor colegilor tăi. Pe parcursul săptămânilor de curs, ne-am familiarizat cu toţii cu elementele unui plan de afaceri şi cu importanţa sa înainte de a porni un business”, ne-a declarat Teodora.

A fost o curiozitate pentru ea să afle ce presupune acest domeniu şi a fost impresionată de iniţiativa lui Sebastian.

“Am aflat mult mai multe lucruri decât aş fi crezut atunci când m-am înscris la curs”, a mai adăugat Teodora.

Sebastian nu se opreşte aici

BravoBusiness AKDMY este doar o parte din proiectul Bravo AKDMY. Sebastian spune că următorul proiect pe care îşi propune să îl demareze este Bravo Psychology AKDMY, pentru cursuri de psihologie.Vrea să se orienteze uşor spre mai multe domenii şi să aibă un impact cât mai mare.

Recent, a avut şi un parteneriat cu o universitate din Italia cunoscută la nivel european. Luiss University, împreună cu o firmă de consultanţă din Bucureşti.

“Am creat un webinar pornind de la ideea unui ghid pentru a fi admis la facultate şi diferenţa dintre business, business administration şi management. Circa 50 de cursanţi, inclusiv o întreagă clasă de profil economic de la un liceu din Bucureşti”.

Visul lui Sebastian este să fie admis la Harvard University.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS