22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatie140 de școli și grădinițe din Dolj se vor redeschide fără autorizații sanitare

140 de școli și grădinițe din Dolj se vor redeschide fără autorizații sanitare

Grădinița din Bodăieștii de Jos (comuna Melinești) a fost închisă de DSP Dolj în toamna anului trecut pentru condiții improprii și a rămas cu lacătul pe ușă (Foto: arhiva GdS)
Grădinița din Bodăieștii de Jos (comuna Melinești) a fost închisă de DSP Dolj în toamna anului trecut pentru condiții improprii și a rămas cu lacătul pe ușă (Foto: arhiva GdS)

Unitățile școlare din județul Dolj se vor redeschide în mai puțin de trei săptămâni, însă multe dintre ele fără a îndeplini condițiile igienico-sanitare. În prezent, 140 din cele 594 de clădiri în care funcționează grădinițe, școli primare și gimnaziale, dar și licee nu au autorizație sanitară de funcționare, după cum reiese din situația existentă la Direcția de Sănătate Publică Dolj. În ceea ce privește controalele pe tema pregătirilor pentru noul an, acestea vor începe pe 1 septembrie, anunță reprezentanții DSP Dolj.

Clădiri în stare avansată de degradare atât la interior, cât și la exterior, acoperiș degradat, tocărie veche, neasigurarea apei curente prin sistem centralizat sau prin sursă proprie fără obligativitatea de a fi apă plată, instalații sanitare și electrice degradate, și orar necorespunzător, acestea sunt în general motivele pentru care unitățile școlare din județul Dolj nu primesc autorizație igienico-sanitară, precizează reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. La nivelul județului, din cele 594 de clădiri, 140 nu dețin autorizație igienico-sanitară. Cele mai multe probleme se întâlnesc la școlile gimnaziale, 68 de clădiri fiind pe lista DSP Dolj fără autorizație de funcționare. Exemplele se regăsesc în multe localități din mediul rural, în general, cum ar fi Seaca de Câmp, Pleșoi, Izvoare, Unirea, Sălcuța, Gângiova, Gogoșu, Cernătești, dar și la cinci unități din mediul urban. Și la grădinițe sunt 66 de clădiri fără autorizație, două fiind și în mediul urban, un astfel de exemplu fiind în cartierul Popoveni. La acestea se adaugă și șase licee și colegii care nu au autorizație sanitară de funcționare.

Nu s-a mai solicitat autorizarea clădirilor la care DSP Dolj a pus lacătul

Totodată, pentru clădirile în care funcționau grădinițe și la care s-a suspendat activitatea nu a mai fost solicitată reautorizarea, susțin reprezentanții DSP Dolj. Cele mai recente exemple la care s-a întrerupt activitatea din cauza condițiilor improprii sunt grădinițele din satele Ohaba, Bodăieștii de Jos, Bodăieștii de Sus, Bucovicior, Gubaucea. „Acordarea autorizației sanitare de funcționare se face în baza Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1030/2009 prin declarație pe proprie răspundere, cu verificarea condițiilor din declarație și referat de evaluare. Aceste obiective nu sunt reevaluate automat, directorii fiind obligați să solicite reevaluarea doar în cazul în care consideră că s-au schimbat condițiile igienico-sanitare inițiale“, spun reprezentanții DSP Dolj. În ceea ce privește monitorizarea unităților școlare pentru noul an școlar, aceasta va începe după 1 septembrie întrucât în prezent la majoritatea unităților școlare este vacanță, anunță reprezentanții DSP Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS