13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajOld School Band - energie, talent şi muzică live

Old School Band – energie, talent şi muzică live

Înfiinţată în anul 2013, trupa craioveană Old School este formată din tineri talentați și entuziaști, care dau viaţă şi farmec oricărui eveniment. Pasiunea pentru muzică este ceea ce i-a adus împreună, iar în prezent se mândresc cu un vast repertoriu de coveruri, cântă în opt limbi străine și au lansat şi o piesă compoziție proprie, devenită imn internațional al carverilor, artiștii care sculptează cu drujba.
Fondatorul trupei și cel care stabilește în mare repertoriul este Călin. Voce inconfundabilă, Călin pune suflet în fiecare vers, având marea calitate de a transmite emoție și căldură. Este profesor de istorie, însă pasiunea pentru muzică ocupă un loc semnificativ în viața lui. Consideră că fiecare persoană trebuie să își respecte cu strictețe propriile principii. Familist convins, stăpânește foarte bine limba franceză, este pasionat de literatură, dar și de arta culinară.
Old School Band are și o voce feminină, cea a Oanei, care echilibrează trupa și îi molipsește pe toți cu energia ei debordantă. Acaparează și înfrumusețează atmosfera de fiecare dată când apare pe scenă, emanând o naturalețe aparte. Pe lângă talentul de a cânta, atuul ei este farmecul.
Cu titlul de doctor, în muzică, ce-i drept, se mândrește și Geo, pe care l-ați ascultat probabil și pe scena Filarmonicii Oltenia. „Omul Orchestră“, Geo schimbă instrumentele muzicale cu mare lejeritate, fie că vorbim despre mandolină, clapă sau vioară, pe care o preferă. Artistul se dedică muzicii încă din copilărie, moștenind talentul din familie. Vioara este instrumentul cel mai drag, acordându-i cea mai mare importanță. Prin profunzimea lui aparte, reușește cu ajutorul viorii să ajungă la inimile celor care îl ascultă.
Mihai este rebelul trupei. Acordurile sale de chitară umplu spațiul sonor, trecând de la sunetul dulce-acustic la cel dur și plăcut al iubitorilor de muzică rock. Îi plac și îl inspiră foarte mult piesele, în special rock, care transmit mesaje sociale puternice.
Bogdan impresionează în concerte prin vibrația corzilor, fiind atras, pe lângă chitară bas, de pian și de chitară clasică. Fire carismatică, te cucerește din prima, fiind mereu cu zâmbetul pe buze. Cum fiecare trupă care se respectă are un toboșar înzestrat cu un puternic simț al ritmului, Old School Band îl are pe Eugen, o fire calmă, în contrast cu sunetul puternic al tobelor sale. Având ritmul în sânge, bate cu mare plăcere la tobe, instrument care vibrează simțurile oricărui ascultător. Atunci când urcă pe scenă, bețele se află într-un echilibru perfect. Este iubitor de câini și îi place să practice sportul, preferând fotbalul. Consideră, de asemenea, că a trăi clipa este esențial.
Ei sunt Old School Band, trupa care doreşte să transmită publicului că muzica pe care o abordează este cea care rămâne nemuritoare, indiferent de influența actuală a fiecărei generații. „Cântăm piese în limba engleză, franceză, greacă, sârbă, spaniolă, portugheză, italiană, rusă. S-a întâmplat de nenumărate ori ca persoane de altă naționalitate, prezente pentru prima dată la un concert de-al nostru, să rămână plăcut surprinse când au ascultat piese în limba lor natală. Activitatea noastră muzicală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a trupei Old School Band, unde veți regăsi o parte dintre concertele trupei, cele adresate publicului larg. Mare parte din activitatea bandului se desfășoară în zona evenimentelor private. Vă așteptăm la unul dintre concertele noastre live pentru a vă regăsi și a descoperi ce înseamnă pentru fiecare dintre voi conceptul Old School Band“, spun reprezentanţii trupei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS