6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriQatarul va părăsi Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC)

Qatarul va părăsi Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC)

Statul Qatar a anunţat luni că va părăsi la 1 ianuarie Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), transmite CNN, potrivit Mediafax.

Compania petrolieră de stat Qatar Petroleum a făcut anunţul într-o serie serie de mesaje postate pe Twitter. „Decizia de retragere reflectă dorinţa Qatarului de a-şi concentra eforturile pe planurile de dezvoltare şi creştere a producţiei sale de gaze naturale“, a declarat Saad Sherida Al-Kaabi, ministrul de stat al afacerilor energetice, într-unul dintre mesaje.

Membrii OPEC furnizează împreună circa 44% din ţiţeiul mondial. Organizaţia urmăreşte să monitorizeze piaţa şi să decidă creşterea sau scăderea producţiei de ţiţei pentru a menţine preţurile şi aprovizionarea stabile. Qatar a devenit membru OPEC din 1961. Statul arab a anunţat că organizaţia era la curent cu decizia sa de retragere.
„Qatar a decis să se retragă în mod oficial din calitatea de membru OPEC în ianuarie 2019 şi această decizie a fost comunicată OPEC-ului în această dimineaţă“, a declarat el într-o conferinţă de presă, adăugând că ţara sa va participa la reuniunea OPEC de la Viena, de săptămâna aceasta, anunţă agenţia Reuters.

Anunţul vine înaintea întâlnirii membrilor OPEC şi a aliaţilor săi, inclusiv Rusia, pe 6-7 decembrie, pentru a discuta despre reducerea costurilor de furnizare a petrolului. Ministrul a declarat că decizia nu a fost uşoară, deoarece Qatar a fost în OPEC timp de 57 de ani, dar impactul ţării asupra deciziilor de producţie ale organizaţiei a fost unul mic. El a subliniat că Doha va continua să-şi respecte toate angajamentele ca orice alt producător de petrol din afara OPEC.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS