23.9 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCurtea de Conturi a UE a depistat nereguli privind achiziţiile publice şi dezvoltarea rurală din România în 2012

Curtea de Conturi a UE a depistat nereguli privind achiziţiile publice şi dezvoltarea rurală din România în 2012

Curtea de Conturi a Uniunii Europene (UE) a constatat că sistemul privind fondurile de dezvoltare rurală în România este „ineficace”, iar procedurile de achiziţii publice prezintă numeroase nereguli, informează Mediafax.ro. Raportul privind exerciţiul financiar 2012, prezentat astăzi la Luxemburg, arată că, în majoritatea domeniilor de cheltuieli ale bugetului UE, încă nu se respectă în integralitate legislaţia în vigoare. De aceea, Curtea de Conturi a UE a adresat un apel în vederea reconceperii normelor care se aplică cheltuirii fondurilor UE şi a recomandat simplificarea cadrului legislativ.

România s-a aflat printre cele 14 state în care au fost verificate 160 de operaţiuni din cadrul programului pentru dezvoltare rurală. În ceea ce priveşte cheltuielile aferente dezvoltării rurale, s-a constatat că dintre cele 160 de operaţiuni cuprinse în eşantion, 101 (63%) erau afectate de eroare. Curtea a apreciat că, pentru majoritatea operaţiunilor afectate de eroare, autorităţile naţionale dispuneau de informaţii suficiente care să le fi permis detectarea şi corectarea erorilor respective. În raport se arată că s-au constatat cazuri de nerespectare a cerinţelor de eligibilitate pentru proiecte de investiţii în România, Germania, Spania, Grecia, Franţa, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia şi Marea Britanie.

În cazul României s-au constatat mai multe cazuri de încălcare a normelor privind achiziţiile publice, dar şi erori recurente cu impact financiar în ceea ce priveşte includerea de TVA neeligibil în cheltuielile eligibile.

Referitor la eficacitatea sistemului de dezvoltare rurală din România, Curtea de Conturi a identificat mai multe deficienţe. În primul rând, există deficienţe la nivelul controalelor administrative privind condiţiile de eligibilitate şi angajamentele, cum ar fi nedetectarea TVA neeligibil sau a dublei finanţări. În al doilea rând, autorităţile de control au făcut o „evaluare insuficientă a caracterului rezonabil al costurilor” proiectelor. Deficienţe au fost găsite şi în aplicarea reducerilor sau a recuperărilor de fonduri. Totodată, Curtea a subliniat „calitatea nesatisfăcătoare a controalelor la faţa locului” şi deficienţe la nivelul conceperii şi al implementării sistemului de control pentru verificările în materie de ecocondiţionalitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS