12 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriUcraina vrea să înceapă să importe gaze naturale din România în luna octombrie

Ucraina vrea să înceapă să importe gaze naturale din România în luna octombrie

 

Ucraina speră să semneze în toamnă un acord privind furnizarea de gaze naturale în sistem invers cu Slovacia şi România, a declarat miercuri ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, transmite Interfax, citată de agerpres.ro.

Iniţial, acordul cu Slovacia trebuia semnat la finele lunii iunie, iar ulterior la începutul lunii iulie, însă de ambele date au fost amânate din motive neprecizate. „Sunt încrezător că în septembrie vom semna un acord cu partenerii noştri din Slovacia, iar în octombrie sperăm să semnăm un acord cu România”, a declarat Stavytskiy într-o conferinţă de presă.

Ucraina importă aproximativ 60% din necesarul său de gaze naturale din Rusia, însă autorităţile de la Kiev încearcă să reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti. Ucraina achiziţionează deja gaze naturale de la compania germană RWE, iar aceste gaze sunt importate via Polonia şi Ungaria.

La începutul lunii iunie, Ucraina a început discuţiile cu România în legătură cu posibilitatea livrărilor de gaze naturale în sistem invers. Anterior, societatea care operează sistemul de gazoducte din Ucraina, Ukrtransgaz, a propus Slovaciei să utilizeze una dintre cele patru conducte dintre cele două ţări în sistemul invers, ceea ce ar permite Ucrainei să cumpere o cantitate de cel puţin 10 miliarde metri cubi de gaze naturale de pe pieţele spot din Europa via Slovacia

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS