31.7 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriMugur Isărescu: Decizia de reducere a dobânzii de politică monetară a fost una normală, dată de evoluţia inflaţiei

Mugur Isărescu: Decizia de reducere a dobânzii de politică monetară a fost una normală, dată de evoluţia inflaţiei

Decizia de reducere a dobânzii de politică monetară la 4,5% a fost o decizie normală, dată fiind evoluţia inflaţiei, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, citat de Agerpres.
„Nu a fost decizie grea, a fost una normală. Ne-am uitat la evoluţia generală a inflaţiei care, în special datorită efectului de bază, va avea o mişcare descendentă semnificativă în următoarele două luni. Uitaţi cum a evoluat inflaţia în iulie şi august anul trecut, creşteri pozitive destul de mari- 0,6 – 0,7%-dacă nu mă înşel, în septembrie anul trecut a fost chiar şi de 1 şi ceva şi, după toate datele, având în vedere anul agricol bun sau normal, cel puţin în iulie şi august vom avea creşteri negative”, a spus Isărescu.
Acesta a precizat că se aşteaptă ca săptămâna viitoare, când se va anunţa rata inflaţiei pe iulie, să se constate o scădere de câteva procente.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, în şedinţa de luni, reducerea dobânzii cheie la 4,5% pe an de la 5% pe an, începând cu data de 6 august 2013.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS