22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriImpozitul agricol s-a modificat

Impozitul agricol s-a modificat

Normele de venit asupra cărora se aplică impozitul de 16% pentru agricultori a fost micşorat pe alocuri şi s-a majorat la alte culturi şi animale crescute. GdS vă prezintă noua grilă de impozitare.

Nici nu a intrat bine în vigoare că a şi fost modificat actul normativ care introduce un impozit agricol pentru persoanele fizice care lucrează pământul sau care cresc animale şi păsări. „Data de depunere a declaraţiei la organul fiscal de care aparţin a fost prelungită până pe 25 iunie 2013 şi a fost modificată şi grila de impozitare“, a precizat directorul executiv adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, Mihai Antonescu. El a menţionat că au fost scutite de la impozit suprafeţe mai mari decât înainte şi animale mai multe deţinute într-o gospodărie. „Cine are vie pe rod este scutit de impozit dacă are până la un hectar. Înainte era scutit de impozit cine avea 0,5 hectare. Cine are până la două vaci şi până la două bivoliţe nu plăteşte impozit. Până acum erau scutiţi de impozit cei care aveau până la zece oi, acum sunt scutiţi cei care au până la 50 de oi şi până la 25 de capre. La albine, erau scutiţi de impozit cei care aveau până la 50 de stupi, iar acum nu plătesc impozit cei care deţin până la 75 de stupi“, a detaliat Mihai Antonescu.
Până la această dată, au depus Declaraţia 221 la Fisc peste 5.000 de agricultori din Dolj, din circa 12.000 de persoane câte estimează finanţele că ar avea de plătit acest impozit.

A scăzut impozitul pentru unii agricultori

Potrivit modificărilor aduse prin Legea nr. 168/2013 care aprobă nr. OG 8/2013, există anumite norme de venit diminuate considerabil faţă de prevederile iniţiale ale Codului fiscal. Aşadar, şi impozitul care se aplică la noile norme de venit va fi mult mai mic. Statul a stabilit că aceia care deţin anumite suprafeţe de teren şi cresc animale ar avea un venit (ipotetic), numit normă de venit, asupra căreia se aplică impozitul aferent, de 16%.
De exemplu, reduceri semnificative ale normei de venit sunt la cultivarea cartofului. Înainte era stabilită o sumă anuală de 3.488 de lei la care se aplica impozitul, dar acum a rămas 2.900 de lei la hectar. La o astfel de normă înseamnă că ţăranul care cultivă asemenea plante are de plată 464 de lei pe an la stat sub formă de impozit, adică 16% din norma de venit. „Şi la legume de câmp s-a modificat norma de venit de la 4.001 lei la 2.326 de lei pe an; la legume în spaţii protejate, era o normă de 8.033 de lei, iar acum a scăzut la 5.117 lei. De asemenea, la pomii pe rod norma veche era 4.709 lei pe an, iar acum este de 3.800 de lei. Cine deţine peste şase porci trebuie să plătească un impozit aplicat la o normă de venit de 56 de lei pe cap de animal, faţă de 177 de lei pe cap de animal, cum era până acum“, a precizat Mihai Antonescu.
După ce agricultorii care au de plătit acest impozit agricol depun Declaraţia 221 la Finanţe prin care spun ce suprafeţe cultivă şi ce animale deţin, urmează ca Fiscul să le trimită la domiciliu decizia de impunere şi să le comunice oamenilor ce impozit au de plată pentru anul acesta. Termenele de plată a impozitului agricol au rămas aceleaşi stabilite iniţial, încă din februarie, de la intrarea în vigoare a acestui impozit: prima tranşă se plăteşte până la 25 octombrie 2013, iar ultima tranşă – până pe 15 decembrie.

Noile norme de venit pentru impozitul agricol:*

Produse vegetale Suprafaţa destinată producţiei vegetale/
cap de animal/familie de albine Normă de venit – lei –
Cereale                                    peste 2 ha     449
Plante oleaginoase                    peste 2 ha     458
Cartof                                       peste 2 ha    2.900
Sfeclă de zahăr                         peste 2 ha     697
Tutun                                       peste 1 ha    1.060
Hamei pe rod                            peste 2 ha    1.483
Legume în câmp                       peste 0,5 ha    2.326
Legume în spaţii protejate         peste 0,2 ha    5.117
Leguminoase pentru boabe       peste 1,5 ha    801
Pomi pe rod                             peste 1,5 ha    3.800
Vie pe rod                               peste 1 ha     1.385
Arbuşti fructiferi                      peste 1 ha     1.385
Flori şi plante ornamentale       peste 0,3 ha    11.773
Animale
Vaci                                      peste 2 capete    453
Bivoliţe                                  peste 2 capete    326
Oi                                         peste 50 capete    47
Capre                                   peste 25 capete    47
Porci pentru îngrăşat             peste 6 capete    56
Albine                                  peste 75 de familii    40
Păsări de curte                     peste 100 capete    3

*Date preluate din Legea nr. 168/2013 care aprobă nr. OG 8/2013

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS