10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCEO ia în calcul un nou concediu forţat pentru mineri

CEO ia în calcul un nou concediu forţat pentru mineri

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) se gândeşte ca în cursul lunii martie să mai acorde încă un concediu forţat de odihnă minerilor din anumite exploatări ale Olteniei, pentru a diminua din stocurile de cărbune. Este vorba de aproximativ 5.000 de ortaci care ar trebui să plece pentru o săptămână în concediu forţat. Muncitorii ar proveni în principal de la exploatări din Gorj (zona Motru), Mehedinţi şi Vâlcea. Peste 14.000 de mineri din cadrul Complexului Energetic Oltenia s-au aflat la începutul acestei luni în concediu forţat de odihnă ca urmare a vânzărilor slabe de energie electrică şi a stocurilor mari de cărbune existente la nivelul celor trei termocentrale din Oltenia, respectiv de la: Rovinari, Turceni şi de la Craiova. În ciuda faptului că nu a fost exploatat cărbune, stocurile nu s-au redus semnificativ, decât cu vreo câteva zecii de mii de tone, astfel încât termocentralele au şi acum depozitele pline.

Condescu, la discuţii cu ministrul energiei

Potrivit liderilor de sindicat din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu va avea o întrevedere cu ministrul energiei, Constantin Niţă, pentru a discuta situaţia din cadrul Complexului Energetic Oltenia. „Ştiu că preşedintele Marin Condescu se va întâlni cu ministrul Niţă pentru o informare în legătură cu ceea ce se întâmplă la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Se pune problema ca pe anumite zone limitrofe: Mehedinţi, Vâlcea şi chiar Motru să înceteze un pic activitatea, deşi cărbune nu prea mai este aşa de mult în depozite, numai că depozitele Termocentralelor de la Turceni şi Craiova sunt pline. Aici este problema. Noi, cei de la EMC Peşteana, Roşia, Rovinari ar trebui să lucrăm, să producem cărbune necesar pentru termocentrala de la Rovinari. Aici se produce mai ieftin“, a declarat Marian Golea, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie.

CEO pe lista cu disponibilizări în sistemul energetic

În acelaşi timp, guvernul pregăteşte o serie de concedieri la mai multe companii din sistemul energetic, între care şi Complexul Energetic Oltenia. Viitorii disponibilizaţi vor beneficia de salarii compensatorii şi de salarii de completare o anumită perioadă de timp. Potrivit unor surse din conducerea Complexului Energetic Oltenia, doar 200 de angajaţi ai CEO s-ar încadra în acest an în condiţiile programului de disponibilizare colectivă. În acelaşi timp, fostul parlamentar Dan Ilie Morega anunţa ieri într-o conferinţă de presă că guvernul s-ar fi angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional să concedieze 6.500 de angajaţi din cadrul Complexului Energetic Oltenia şi că, în total, de la 16 companii de stat din energie şi minerit ar putea fi daţi afară până în 2018 peste 100.000 de angajaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS