10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPopulaţia Olteniei pune bani la saltea

Populaţia Olteniei pune bani la saltea

Vâlcenii au depus în bănci cei mai mulţi bani sub formă de depozite în luna aprilie faţă de martie 2012. Ei sunt urmaţi de doljeni şi gorjeni.
Şi locuitorii din Mehedinţi şi Olt au reuşit să facă economii în plus. În schimb, firmele din Oltenia şi-au redus considerabil depozitele de la bănci, în special cele constituite în lei.

Cea mai recentă statistică a Băncii Naţionale a României (BNR) privind comportamentul românilor în plan teritorial arată că au crescut depozitele la termen ale populaţiei în toate judeţele Olteniei, în luna aprilie faţă de martie 2012. O creştere semnificativă a economiilor populaţiei s-a înregistrat în regiune şi la sfârşitul anului trecut. În această perioadă în care la nivel statistic se discută despre o uşoară creştere a consumului, la nivel teritorial se constată faptul că oltenii continuă să pună bani deoparte, de la o lună la alta. Cea mai mare creştere a depozitelor la termen în lei s-a constatat în judeţul Vâlcea, unde populaţia avea în bănci în luna aprilie 915 milioane de lei, mai mult cu nouă milioane de lei faţă de luna martie a acestui an, când existau în conturile vâlcenilor – persoane fizice – 906 milioane de lei. Economii semnificative au făcut şi dojenii. Depozitele lor în moneda naţională au urcat, în perioada analizată, cu aproximativ cinci milioane de lei, de la 1,544 miliarde de lei în martie, la 1,549 miliarde de lei în aprilie. Doljul deţine supremaţia în Oltenia în ceea ce priveşte suma totală a depozitelor în lei. În Gorj, economiile populaţiei au crescut într-o lună cu trei milioane de lei, ajungând la 718 milioane de lei. Mehedinţenii au pus şi ei bani deoparte, mai mult cu aproape trei milioane de lei faţă de luna precedentă avută în calcul, astfel că depozitele populaţiei au crescut la 420 de milioane de lei. Locuitorii din Olt au acumulat bani sub formă de depozite, mai mult cu un milion de lei faţă de luna precedentă, populaţia totalizând depozite de 704 milioane de lei. Creşteri de la o lună la alta s-au înregistrat şi la depozitele în valută (exprimate tot în lei de către BNR). În Vâlcea, populaţia a pus deoparte valută, mai mult cu aproximativ cinci milioane de lei în aprilie faţă de martie, depozitele totale ale vâlcenilor au urcat la 313 milioane de lei. În Dolj, depozitele în valută au crescut cu două milioane de lei în intervalul analizat, ajungând la 565 de milioane de lei, iar în Gorj şi Olt au urcat cu câte un milion de lei, până la 138 de milioane de lei, respectiv 169 de milioane de lei. Singurul judeţ din Oltenia în care au scăzut depozitele în valută ale populaţiei este Mehedinţi, unde oamenii şi-au retras circa două milioane de lei din depozitele deţinute în euro sau alte valute.

Oamenii economisesc

Reprezentanţii câtorva bănci craiovene explică de ce au crescut depozitele populaţiei într-o perioadă în care nici salariile nu s-au majorat, nici economia nu a înregistrat urcuşuri fulminante. „În ciuda climatului actual, oamenii continuă să economisească. Probabil, este vorba mai mult de teama de ziua de mâine decât de o economisire datorată de un surplus de bani. În plus, dobânzile la depozite încă sunt atractive la câteva bănci. La depozitele în valută, creşterea are o explicaţie clară: banii trimişi de românii care lucrează în străinătate“, a spus recent directorul unei bănci craiovene. Alt specialist în domeniul bancar are o altă teorie: „Statistic, veniturile populaţiei nu au crescut sau au crescut nesemnificativ. Eu consider că populaţia a finalizat multe dintre creditele date cu buletinul anii anteriori, în general, cele de nevoi personale, acordate de bănci şi instituţii financiare nebancare în perioada de dinainte de criză. Nemaiavând rate de plată către bănci, preferă să economisească în depozite, în loc să consume“.

Firmele au pierdut mult la depozitele în lei

Pe ansamblu, cifrele afişate de BNR arată depozite în scădere în Oltenia. În ciuda faptului că populaţia pune din ce în ce mai mulţi bani la ciorap, firmele scot tot mai multe fonduri din depozitele constituite la instituţiile financiare. În Oltenia, depozitele la termen, înfiinţate în moneda naţională de către firme, au scăzut în aprilie faţă de martie. Cele mai însemnate scăderi din conturile companiilor se înregistrează în judeţele Gorj şi Mehedinţi, unde depozitele la termen ale agenţilor economici au picat cu câte 20 de milioane de lei de fiecare judeţ, în numai o lună. În Dolj, depozitele în lei ale firmelor au scăzut cu 11 milioane de lei în luna analizată, în Olt s-au redus cu 8,4 milioane de lei, iar depozitele firmelor din Vâlcea s-au diminuat cu 0,6 milioane de lei. Banii luaţi din depozitele în lei nu s-au dus către depozitele în valută ale firmelor, şi acestea scăzând în majoritatea judeţelor Olteniei. Cel mai probabil, firmele au avut de achitat datorii către diverşi creditori, în special către furnizori, sau au fost nevoite să acopere „un gol temporar de casă“, cum spuneau recent specialiştii în creditare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS