Românca Isabella Onou este singura străină din Japonia acreditată gheişă, cu numele Fukutaro, şi se bucură de un mare succes în această branşă, în care accesul nu este simplu nici pentru autohtone, relatează The Japan Times, citat de Mediafax.
Isabella Onou şi-a făcut debutul pe scenă la Festivalul Genji Ayame de la Izu-Nagaoka, pe 30 iunie.
Ea spune că a avut la început un complex şi îndoiala că oamenii o vor accepta vreodată ca gheişă. „M-am înşelat amarnic. Sunt aşa de drăguţi, chiar şi atunci când fac greşeli. Şi chiar fac greşeli“, a spus Onou.
Vorbeşte impecabil japoneza şi este foarte solicitată printre gheişe, de când a fost acceptată în „lumea florilor şi salciilor“ din Japonia, în urmă cu trei luni. 30 de oameni au călătorit, timp de trei ore, din Hamamatsu, special ca să ajungă la ea.
„Am fost şocată când am auzit că mă vor pe mine. Dar în acelaşi timp m-am gândit că asta face ca toată lupta şi durerea să merite“, a spus Onou.
„Lupta“ la care se referea a început în urmă cu 15 luni, când a demarat perioada de ucenicie obligatorie de un an, după ce a fost invitată de altă gheișă, Kumi Miyamoto. Aceasta din urmă şi sora ei sunt moştenitoarele uneia dintre casele de gheişe (okiya) de la Izu-Nagaoka, condusă de mama lor.
Onou a refuzat la început din timiditate, nefiind sigură că va fi primită într-o lume din care au făcut parte puţine străine, pe parcursul unei istorii de 400 de ani, şi, în plus, o lume cu standarde înalte şi dominată de protocol.
„Europenii sunt pasionali şi îşi exteriorizează emoţiile, dar mi s-a spus că eu trebuie să le controlez, să menţin aceeaşi stare de calm indiferent cum mă simt pe dinăuntru. Aceasta a fost o adevărată luptă pentru mine“, a povestit Onou.
A trebuit, de asemenea, să înveţe dansuri populare şi să cânte la instrumente tradiţionale, ceea ce exersează aproape zilnic.
Visul lui Onou legat de Japonia a început în adolescenţă, cu lectura unor cărţi ca „Shogun“, de James Clavell, iar, în 1999, ea a avut ocazia să viziteze această ţară de care s-a îndrăgostit imediat.
Intrigată de lumea gheişelor
Isabella a fost, de asemenea, deosebit de intrigată de lumea gheişelor, în special de dansurile lor şi a fost fericită să descopere că unele dintre prejudecăţile din cărţile citite – în special faptul că a fi gheişă ar fi o parte integrantă a industriei sexului din Japonia – erau aspecte ale unui set mai larg de stereotipuri şi concepţii greşite despre Japonia.
Patru ani mai târziu, Onou s-a întors în Japonia să lucreze în restaurantul de sushi al unei prietene, unde mai întâi a fost chelneriţă, iar apoi a fost promovată la bucătărie. Acolo a întâlnit-o pe Miyamoto, care, vizitând restaurantul, a văzut la Onou anumite virtuţi care au recomandat-o pe româncă pentru includerea în casa de gheişe a familiei.
„Fukutaro are un rafinament pe care multe japoneze par să îl fi uitat“, a spus Miyamoto, precizând că a auzit că Onou este singura străină acreditată oficial de o asociaţie a gheişelor din Japonia. „Mulţi oameni au apreciat că Fukutaro este mai japoneză decât multe japoneze. Este hotărâtă, exersează din greu şi este foarte stoică“, a mai spus mentorul ei.
Onou a învăţat să fie stoică şi să treacă peste problemele avute la picioare, pe care la muncă trebuie să le ţină îndoite sub ea, timp de multe ore, în care îşi serveşte şi distrează clienţii.
Mama ei, care a vizitat-o recent, aproape a convins‑o să se retragă din branşă, spunându-i că îşi va distruge picioarele iremediabil. „Apoi m-a urmărit în spectacol şi nu a mai deschis niciodată discuţia. Cred că a înţeles, în cele din urmă, de ce am ales să îndur suferinţa şi să îmi trăiesc visul“, a spus Onou.
Cât despre reacţiile prietenilor şi ale celor patru fraţi ai ei din România, Onou spune că aceştia sunt în continuare pe jumătate amuzaţi şi pe jumătate şocaţi. „Ceea ce este destul de normal. Sunt o gheişă – şi eu sunt încă oarecum şocată în legătură cu asta“, a mai spus ea.
