Există plaje pe care nisipul nu este doar o suprafață pe care mergi, ci pare să aibă propria voce. În anumite condiții, fiecare pas poate produce un scârțâit, un fluierat sau chiar un sunet asemănător unei note muzicale. Fenomenul este cunoscut sub numele de „nisip cântător”. Acesta poate fi întâlnit în mai multe locuri de pe glob, de la plajele unor insule până la întinderile deșertice.
Sunetul poate fi atât de neobișnuit încât, pentru cine îl aude pentru prima dată, pare greu de crezut că vine pur și simplu din nisip. Totuși, explicația nu are nimic supranatural. În spatele acestui spectacol se află proprietățile particulelor de nisip și felul în care acestea se mișcă unele față de altele.
Nu orice nisip poate „cânta”
Fenomenul este destul de rar. Pentru ca nisipul să producă sunete, trebuie să se întâlnească mai multe condiții. Cercetările arată că sunt importante forma și dimensiunea granulelor, gradul lor de uniformitate, compoziția și umiditatea.
În general, nisipurile care produc sunete sunt formate din granule relativ rotunjite și bine sortate. Iar în multe dintre locurile studiate acestea conțin o cantitate importantă de siliciu. Umiditatea joacă și ea un rol important. Prea multă apă poate împiedica fenomenul, în timp ce anumite niveluri de umezeală pot contribui la apariția lui. NOAA menționează combinația dintre granulele rotunjite, conținutul de silice și umiditate printre condițiile asociate nisipurilor „cântătoare”.
De aceea, nu orice plajă pe care mergem desculți va începe să scoată sunete. Chiar și în zonele în care fenomenul este cunoscut, acesta nu apare neapărat în fiecare zi.
Ce se întâmplă atunci când pășim pe nisip
Sunetul apare atunci când granulele sunt puse în mișcare și alunecă sau se deplasează unele față de celelalte. În cazul nisipurilor de plajă, frecarea și mișcarea particulelor pot produce sunete scurte, uneori asemănătoare unui scârțâit sau unui fluierat.
Cercetările asupra nisipurilor „cântătoare” au arătat că aceste sunete pot apărea atunci când suprafața este apăsată, frecată sau lovită. Unele nisipuri produc sunete chiar atunci când cineva pășește pe ele. Spre deosebire de dunele care „bubuie”, sunetul nisipului de plajă este, de regulă, mai înalt și mai scurt.
Așadar, nu este vorba despre o plajă care „cântă” în sensul obișnuit al cuvântului, ci despre milioane de granule care intră într-o formă particulară de mișcare și vibrație.
De la un simplu scârțâit la un adevărat „vuiet”
Există însă și o variantă mult mai spectaculoasă a fenomenului. În anumite deșerturi, dunele pot produce un sunet puternic, grav, care seamănă cu un bâzâit, un vuiet sau chiar cu zgomotul unui avion care trece la joasă înălțime.
Fenomenul este cunoscut sub denumirea de „booming sand” și a fost observat de sute de ani. Cercetările științifice au identificat zeci de astfel de locuri în întreaga lume. O analiză publicată în Annual Review of Earth and Planetary Sciences menționează cel puțin 40 de situri unde dunele pot produce acest tip de sunet.
În aceste cazuri, nu este suficient să mergi pur și simplu pe nisip. Sunetul apare de obicei atunci când o cantitate de nisip începe să alunece pe panta unei dune, formând o mică avalanșă.
Duna începe să „bubuie”
Când stratul de nisip alunecă, milioane de granule se deplasează simultan. Mișcarea lor produce vibrații, iar anumite condiții permit acestor vibrații să se sincronizeze și să genereze un sunet surprinzător de puternic.
În experimente, cercetătorii au reușit să reproducă fenomenul chiar și în laborator. Nisipul a putut produce sunete atunci când era lăsat să alunece pe o suprafață înclinată. Studiile au arătat că vibrațiile produse în stratul aflat în mișcare sunt esențiale pentru apariția sunetului.
Unele dintre aceste dune emit sunete cu frecvențe joase, în jurul valorilor de 70–110 Hz, ceea ce explică senzația de „bubuit” sau de vuiet grav. În anumite situații, sunetul poate continua chiar și câteva minute după începerea avalanșei.
Unde poate fi auzit nisipul „cântând”
Fenomenul nu este legat de o singură regiune a lumii. Nisipuri care produc sunete au fost documentate în Statele Unite, Namibia, China, Japonia, Qatar, Egipt și în alte zone. NOAA enumeră astfel de exemple din mai multe continente și arată că sunetele pot varia de la scârțâit și fluierat până la un adevărat vuiet.
Un exemplu cunoscut se află în Statele Unite, la Kelso Dunes, în Mojave National Preserve. Dunele, care ating aproape 700 de picioare în înălțime, pot produce un sunet de tip „booming” atunci când nisipul cu umiditatea potrivită alunecă pe pantele abrupte.
Fenomenul a fost studiat și în Maroc și Oman. Cercetătorii au comparat două dune „cântătoare” și au constatat că acestea nu produc neapărat aceeași notă. Duna studiată în Maroc producea un sunet dominant de aproximativ 105 Hz, în timp ce cea din Oman putea produce mai multe frecvențe, între aproximativ 90 și 150 Hz.
De ce nu „cântă” întotdeauna
Poate cel mai interesant lucru este că o dună sau o plajă care produce sunete nu face acest lucru la nesfârșit. Condițiile de mediu trebuie să fie potrivite.
Umiditatea, forma și dimensiunea granulelor, gradul în care acestea sunt sortate și modul în care se mișcă pot schimba complet rezultatul. În cazul dunelor, cercetările au arătat că sunetul apare în timpul avalanșelor de nisip și că există un prag al mișcării sub care fenomenul nu se produce.
Tocmai această combinație de condiții face ca fenomenul să fie atât de rar și de spectaculos. Două plaje aflate la sute sau chiar mii de kilometri distanță pot avea nisip asemănător la prima vedere, dar numai una dintre ele poate produce sunete atunci când este călcată.
Pentru turiști, experiența poate fi una dintre acele mici surprize ale naturii care transformă o simplă plimbare pe plajă într-un spectacol. Iar pentru cercetători, nisipul „cântător” rămâne un exemplu fascinant despre cum milioane de particule aparent banale pot produce, împreună, un sunet pe care nu te-ai aștepta niciodată să-l auzi venind dintr-o plajă.
