Mai multe oseminte care par a fi de proveniență umană au fost descoperite într-o groapă dintr-un cimitir din municipiul Slatina. Polițiștii au fost sesizați miercuri, 16 septembrie, și au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte.
Osemintele au fost ridicate pentru verificări
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sesizarea a fost făcută prin apel la 112, în jurul orei 12:00, de către o persoană care ar fi găsit osemintele într-o groapă din cimitir.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina. În urma primelor verificări, aceștia au identificat mai multe oseminte care păreau a fi de proveniență umană. Acestea au fost ridicate pentru stabilirea provenienței și clarificarea tuturor aspectelor legate de descoperire.
A fost deschis dosar penal
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de profanare de cadavre sau morminte. Cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor în care osemintele au ajuns în locul respectiv.
Citeşte şi: Congresul SUA adoptă un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

