5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriLicitaţie pentru constructorul unei porţiuni din conducta Giurgiu-Ruse

Licitaţie pentru constructorul unei porţiuni din conducta Giurgiu-Ruse

Transportatorul naţional de gaze naturale Transgaz va alege în ianuarie-februarie, prin licitaţie, compania care va construi efectiv segmentul terestru românesc al conductei de gaze Giurgiu-Ruse, de interconectare cu Bulgaria, potrivit datelor transmise de Transgaz, la solicitarea Agenţiei NewsIn.
Reprezentanţii Transgaz spun că societatea a finalizat proiectul tehnic pentru segmentul terestru aferent României. Valoarea estimată a lucrărilor este de zece milioane de euro.
Totodată, în noiembrie 2010 s-au finalizat condiţiile de achiziţie în comun (Transgaz şi Bulgartransgaz) a serviciului de proiectare şi execuţie a subtraversării Dunării, potrivit datelor companiei.
Oficialii transportatorului de gaze mai spun că aşteaptă primirea primei tranşe de cofinanţare din partea UE a proiectului de interconectare România – Bulgaria. Comisia Europeană a aprobat deja cofinanţarea de circa nouă milioane de euro, pentru acest proiect, suma urmând să fie repartizată între cele două companii, Transgaz (din România) şi Bulgartransgaz (din Bulgaria), în funcţie de valoarea investiţiei pe teritoriul fiecărei ţări.
De altfel, reprezentanţii Transgaz declarau anul trecut că în 2011 va începe construcţia conductei de gaze Giurgiu-Ruse, care ar putea fi gata în 2012.
Conducta va avea o lungime totală de circa 26 km, dintre care 7,2 km sunt pe teritoriul României, iar 4,14 km reprezintă subtraversarea fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a gazelor naturale, SMG Giurgiu şi SMG Ruse.
Interconectorul are o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi/an, capacitate minimă de transport de 0,5 miliarde mc/an, presiune maximă – 40 bar, presiune minimă – 29 bar, diametrul conductei de interconectare – DN 500 mm.
Valoarea totală estimată a proiectului (cu valori eligibile pentru cofinanţare UE) este de 23.823.836 de euro, din care Transgaz -10.093.952  deeuro şi Bulgartransgaz E.A.D. – 13.729.884 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS