20.6 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgrostar: Se urmăreşte scoaterea din piaţă a celor care fac produse tradiţionale

Agrostar: Se urmăreşte scoaterea din piaţă a celor care fac produse tradiţionale

Războiul declarativ pe tema produselor tradiţionale a luat ieri o nouă turnură: reprezentanţii Agrostar au afirmat că prin acuzele aduse producătorilor tradiţionali nu se urmăreşte decât scoaterea acestora din piaţă pentru că marfa lor este căutată şi acest lucru este în detrimentul procesatorilor. „Primele atacuri au venit din partea ministrului agriculturii, Valeriu Tabără, care afirma că produsele tradiţionale sunt falsuri, sunt murdare şi nu ar trebui să fie pe piaţă. Au urmat acuzaţii venite din partea marilor procesatori, care probabil simt că pierd din piaţă, pentru că şi ei fac produse care au denumirea de tradiţionale, iar cumpărătorii preferă să cumpere de la cei care folosesc metode tradiţionale. Nu poţi să generalizezi, să arunci cu noroi într-o categorie întreagă. Dacă există impostori care se pretind a fi producători de produse tradiţionale, statul are pârghiile pentru a-i depista şi a-i pedepsi. Ministrul agriculturii ar trebui să apere produsele autentice, româneşti, nu să încerce să le scoată de pe piaţă“, a declarat într-un comunicat preşedintele Agrostar, Niculae Ştefan. Cu numai o zi înainte, preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, susţinea că produsele comercializate la tarabe sub denumirea „tradiţionale“ sunt, de fapt, cumpărate din piaţă şi vândute de două-trei ori mai scump.
„Producătorii de aşa-zise produse tradiţionale nu vor să fie fiscalizaţi şi nu pot justifica provenienţa mărfii. Vânzătorii de brânză de oaie n-au oi, iar cei care vând carne de porc nu au porci“, a spus Minea, citat de Mediafax, precizând că, în cele mai multe cazuri, marfa vândută în pieţele volante sub denumirea de tradiţională este achiziţionată fie din angrourile turceşti, fie din Bulgaria, fie din carmangeriile care lucrează la negru.
„Produsele tradiţionale sunt o sursă de corupţie înfiorătoare“, a mai spus Minea, acuzând statul că nu ia măsuri de combatere a acestui fenomen. „Mie asta îmi place la statul român – e foarte informat despre ce vorbesc eu la telefon, dar despre ce se întâmplă în ţară, niciodată“, a încheiat Minea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU