12.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriLegile educaţiei şi salarizării, asumate prin răspundere

Legile educaţiei şi salarizării, asumate prin răspundere

Biroul Permanent Naţional al PDL şi-a dat acordul pentru ca executivul să-şi asume răspunderea pe cele două proiecte de lege, în eventualitatea în care cele două proiecte nu-şi vor finaliza traseul legislativ obişnuit în termen de zece zile.
Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a anunţat că liderii partidului i-au mandatat pe liderii de grup să determine accelerarea procedurilor parlamentare, astfel încât cele două legi să fie adoptate fără a mai fi nevoie de asumarea răspunerii.
„Este vorba de Legea învăţământului, dar şi Legea salarizării unice şi, dacă nu se va rezolva această problemă în următoarele zece zile, guvernul să-şi pregătească asumarea răspunderii cu aceste două proiecte mari în faţa parlamentului“, a declarat Flutur după şedinţa Biroului Permanent Naţional.
Flutur a spus că PDL nu are temeri legate de faptul că asumarea ar putea determina depunerea unei moţiuni de cenzură din partea opoziţiei, în condiţiile sprijinului unor parlamentari din coaliţie faţă de propriul guvern ar putea fi oscilant. „Dacă am sta după opoziţie care-şi face guvern ba la soare, ba din umbră sau mai apare vreo gripă ceva, atunci nu am mai guverna deloc“, a spus Flutur referitor la faptul că guvernul a decis să grăbească procedurile.
De asemenea, democrat-liberalul a spus că executivul îşi va asuma răspunderea pe proiectul Legii educaţiei naţionale, aşa cum a fost acesta adoptat de către Camera Deputaţilor. Prin acest procedeu, va fi respectată şi cerinţa Curţii Constituţionale care a impus ca proiectele de lege organice de o asemenea importanţă au nevoie să fie dezbătute în parlament, dar şi în cadrul opiniei publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS