10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriStart ratat la canalizare

Start ratat la canalizare

Investiţiile în sistemul de canalizare din Craiova, şi aşa cu termene decalate, sunt blocate la start din cauza vremii.

Lucrările de amenajare a reţelelor de canalizare din Craiova au fost amânate din pricina vremii. Şantierele ar fi trebuit deschise ieri, însă constructorii intenţionează să-şi trimită muncitorii acasă. Investiţia în realizarea instalaţiilor are termen de finalizare 31 mai 2010, însă antreprenorul Hidroconstrucţia SA va solicita o nouă amânare. „Astăzi (ieri – n.r.) intenţionam să începem lucrul. Am chemat şi muncitorii, eram pregătiţi. Însă, în aceste condiţii nu se poate lucra şi, la ce prognoze sunt, probabil că vom trimite oamenii acasă“, a spus şeful de proiect al Hidroconstrucţia SA, Dumitru Hornoiu. Cele mai mari lucrări care au rămas de executat sunt pe bulevardul Râului, circa 700 de metri, pe strada Siretului, circa 250 de metri, şi pe strada Ogorului – 300 de metri. Proiectul pentru alimentarea cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate finanţat 75% din fonduri europene nerambursabile ISPA trebuie finalizat în 2010 la două dintre componente: reţele de canalizare şi staţia de epurare.

An final pentru turci

Nici staţia de epurare de la Făcăi, contractată de turcii de la System Yapi, nu va fi pusă în funcţiune la termenul prevăzut: 1 august 2010. Iar recepţia obiectivului nu poate depăşi sub nici o formă data de 31 decembrie 2010, după cum a precizat directorul Companiei de Apă Oltenia SA, Doru Buruiană. Acesta spune că şi aici lucrările sunt blocate din pricina vremii, dar că săptămâna viitoare va fi stabilit un calendar pentru derularea următoarelor etape de realizare a investiţiei. „Lucrările nu pot începe din cauza vremii. Oricum, erau întârziate. Să spunem că probleme mari nu vor fi cu construcţia, mai complicat va fi cu punerea în funcţiune. În orice caz, acest proiect nu poate fi dus mai departe de 31 decembrie“, a spus directorul Buruiană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII