25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCJ Gorj, implicat în nouă proiecte cu finanţare din fonduri structurale

CJ Gorj, implicat în nouă proiecte cu finanţare din fonduri structurale

Pe parcursul anului 2009, Consiliul Judeţean (CJ) Gorj s-a implicat în numeroase proiecte cu finanţare din fonduri structurale: reabilitări de drumuri, modernizări ale unităţilor medicale sau consolidarea sistemului de formare continuă a angajaţilor.

Reabilitarea mai multor drumuri judeţene este unul dintre proiectele aflate în implementare. Obiectivul acestora este îmbunătăţirea accesibilităţii regiunilor prin care trec aceste drumuri şi a mobilităţii populaţiei în vederea stimulării dezvoltării economice durabile. „Avem o serie de activităţi preconizate a se realiza pe durata implementării proiectului. Un obiectiv este conectarea DJ 665 şi DJ 675C la reţeaua de drumuri naţionale şi la unul dintre drumurile europene E 79-DN 66. Avem mai multe proiecte depuse spre finanţare, printre care extinderea şi dotarea Centrului de îngrijire şi asistenţă de la Dobriţa, care are o valoare de peste trei milioane de lei“, a declarat Adina Andriţoiu, purtătorul de cuvânt al CJ Gorj.

Redescoperă Gorjul

Unul dintre proiectele aflate în curs de finanţare este şi „Redescoperă Gorjul“, prin care se doreşte promovarea potenţialului turistic. Activităţile preconizate sunt elaborarea de albume, dar şi încurajarea oricăror evenimente de promovare a frumuseţilor acestui judeţ. Gorjul dispune de un potenţial turistic diversificat, reprezentat şi de 2.000 de peşteri. În acest judeţ, turismul montan este un punct forte, posibilităţile fiind nelimitate: speologie, drumeţii. Din cele peste 2.000 de peşteri, cea mai importantă este Peştera Muierilor, situată lângă Baia de Fier – un monument al naturii care conţine adevărate bijuterii – concreţiuni calcaroase. Sălile acestei rezervaţii speologice au nume sugestive: „Sala liliecilor“, pentru că adăposteşte numeroase colonii de lilieci, „Galeria urşilor“, unde s-au găsit oseminte ale ursului de cavernă. Ea poate fi vizitată de turişti, fiind complet electrificată.

Calitate în administraţia publică locală

Proiectul are ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor furnizate de administraţia publică locală la nivelul judeţului Gorj. „Scopul proiectului este obţinerea certificării sistemului de management al calităţii pentru minimum trei unităţi subordonate CJ. Valoarea lui este de 510.000 de lei. De asemenea, vom mai implementa un proiect al cărui obiectiv este eficientizarea interacţiunilor dintre sectorul public şi privat. Valoarea acestuia este de peste şase milioane de lei“, a mai spus Adina Andriţoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII