16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCursurile de formare profesională, la mare căutare

Cursurile de formare profesională, la mare căutare

Doljenii sunt din ce în ce mai interesaţi de cursurile de formare profesională, odată cu creşterea numărului persoanelor care nu au un loc de muncă.

Dacă anul trecut şomerii nu prea se înghesuiau la cursurile de recalificare şi reconversie profesională organizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj, chiar dacă erau gratuite, anul acesta, situaţia s-a schimbat. Cursurile respective sunt la mare căutare printre doljeni. „Anul trecut nu prea exista interes din partea şomerilor pentru acest tip de cursuri. Anul acesta însă, şomerii au conştientizat că trebuie să facă neapărat ceva, iar numărul celor interesaţi de cursuri a crescut“, a declarat Daniela Neagoe, directoarea coordonatoare adjunctă a AJOFM Dolj. Cele mai solicitate cursuri sunt, ca şi anii trecuţi, cele de operator calculator, lucrător în comerţ, lucrător în alimentaţie publică (bucătar, ospătar, barman) sau în servicii (frizer, coafor, manichiurist).

„Mai avem fonduri pentru organizarea unor astfel de cursuri“

În ceea ce priveşte sumele necesare organizării acestor cursuri, chiar dacă nu sunt mari, încă există. „Mai avem fonduri pentru organizarea unor astfel de cursuri, dar nu sunt foarte mari. Probabil că vor fi suplimentate la rectificarea de buget“, a precizat Daniela Neagoe, care a explicat că în anii trecuţi, întotdeauna s-au alocat fonduri suplimentare în acest sens.
În aşteptarea unor sume suplimentare de bani, AJOFM organizează luna aceasta cursuri de operator calculator şi secretară. La acestea s-ar putea adăuga şi altele, care, dacă nu vor fi demarate până la sfârşitul lunii, vor începe luna viitoare. „Depunem eforturi pentru demararea şi a celorlalte opt cursuri (lucrător în comerţ, cameristă, lucrător structuri pentru construcţii, operator introducere, validare date (iniţiere), frizer, manichiuristă, barman, limba engleză)“, a precizat directoarea coordonatoare adjunctă a AJOFM Dolj.

Cine beneficiază de cursurile gratuite

Potrivit legislaţiei în vigoare, de aceste cursuri beneficiază gratuit persoanele aflate în căutarea unui job care nu realizează venituri, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi în mediul rural şi nu au venituri lunare sau sunt mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (500 de lei) şi care sunt înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă. De cursuri gratuite pot beneficia şi persoanele aflate în detenţie, care mai au de executat cel mult nouă luni până la ultima zi de executare a pedepsei. Potrivit informaţiilor primite de la AJOFM Dolj, anul acesta, la cursurile de recalificare şi reconversie profesională urmează să participe 1.472 de şomeri (peste 44% dintre aceştia au absolvit deja astfel de cursuri). Anul trecut, ar fi trebuit să participe 1.584, dar doar aproximativ 1.300 dintre aceştia au luat parte la astfel de cursuri.

Peste jumătate dintre absolvenţi îşi găsesc un loc de muncă

Pentru a se stabili impactul social al acestor cursuri de calificare şi recalificare profesională, absolvenţii lor sunt monitorizaţi 12 luni pentru a vedea dacă reuşesc să-şi găsească un job conform noilor specializări. „În general, în domenii precum construcţii, alimentaţie publică sau confecţii, peste 50% din cursanţi reuşeau să-şi găsească un loc de muncă“, a spus Daniela Neagoe, care a explicat că anul acesta, cursanţii din alimentaţie publică nu mai sunt la fel de norocoşi (doar 15-20% dintre ei şi-au găsit un loc de muncă până acum), mai ales că oferta de locuri de muncă din acest domeniu a scăzut atât în ţară, cât şi în străinătate (mulţi dintre cursanţi urmau aceste cursuri pentru a se angaja în străinătate).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU