23.9 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFMI ar putea rămâne fără bani peste şase luni

FMI ar putea rămâne fără bani peste şase luni

Instituţia cere ajutorul ţărilor cu surplusuri mari de cont curent şi rezerve valutare solide. Problemele economice se vor intensifica dacă sistemele financiare nu vor fi „reparate“.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea rămâne în următoarele şase luni fără resursele necesare susţinerii statelor afectate de criza economică mondială, a avertizat şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn.
FMI are nevoie urgentă de lichidităţi, în condiţiile în care instituţia intenţionează să participe activ la susţinerea economiilor afectate de criză, a afirmat Strauss-Kahn, citat de publicaţia Telegraph.
„În prezent, resursele FMI sunt suficiente pentru a face faţă situaţiei, însă, deoarece ne confruntăm cu o criză extinsă la nivel global, necesarul de fonduri va fi mai mare. Trebuie să acţionăm în Europa Centrală, Asia, Africa, America Latină, şi nu numai. Nu pot promite că peste şase sau opt luni vom avea resurse suficiente“, a precizat oficialul.

Japonia s-a oferit să contribuie cu 100 de miliarde de dolari

Instituţia încearcă să convingă statele cu surplusuri mari de cont curent şi rezerve valutare solide să doneze fondurile de care FMI are nevoie pentru a susţine economiile cu probleme. „Japonia s-a oferit deja să contribuie cu un plus de 100 de miliarde de dolari la bugetul instituţiei“, a spus Strauss-Kahn, adăugând că este necesar ca şi alte state să ia acest exemplu generos şi să doneze fonduri care sunt necesare pentru susţinerea ţărilor care au nevoie.
El a avertizat că problemele economice se vor intensifica dacă sistemele financiare nu vor fi „reparate“ şi că există un risc foarte mare ca situaţia să se înrăutăţească. Strauss-Kahn a mai declarat că speră ca Marea Depresiune să nu se repete şi că există riscuri foarte mari. Experţii Fondului anticipează pentru acest an un avans economic la nivel mondial de doar jumătate de punct procentual, cea mai redusă rată de creştere de după al doilea război mondial, şi a avertizat că Marea Britanie va avea de înfruntat cea mai severă scădere economică.

Următoarea victimă a crizei financiare ar putea fi Polonia

FMI a împrumutat, până în prezent, 48 de miliarde de dolari statelor cu probleme, printre care Ungaria, Ucraina, Islanda, Letonia şi Pakistan, iar şeful FMI susţine că mai multe state o să apeleze la ajutorul Fondului în următoarele luni. În plus, Strauss-Kahn consideră că „următoarea victimă a crizei financiare ar putea fi Polonia, care susţine că momentan nu are nevoie de ajutor, dar care ar putea avea nevoie în viitor“.

Sistemul bancar ar trebui reorganizat

De asemenea, preşedintele Fondului Monetar Internaţional susţine că programele de susţinere a economiei propuse de guverne şi deciziile de reducere a dobânzilor de politică monetară vor avea efect dacă sistemul bancar va fi reorganizat.
„Toate acestea vor avea efect dacă şi numai dacă diferitele ţări vor face ceea ce trebuie să facă, adică să restructureze sectorul bancar“, a declarat acesta, adăugând că „acest lucru nu este încă realizat“.

Andreea STOICA

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU