33.3 C
Craiova
sâmbătă, 8 iunie, 2024

Serviciul de acasă

Dimineaţa nu îţi sună ceasul sau telefonul, nu faci ture din baie în bucătărie sau în dormitor, nu te enervezi că nu mai vine taxiul sau autobuzul, că nu porneşte maşina sau că te-a blocat cineva, nu te ceartă nimeni că ai întârziat şi nici nu eşti nevoit să suporţi toanele şefului. Toate acestea nu fac parte dintr-un vis, ci din ziua de lucru a unei persoane care munceşte la domiciliu.

 

Lista meseriilor pe care le puteţi face stând acasă, în faţa calculatorului, sau la birou este lungă. De la traducător, profesor-meditator, croitor, operator telefon sau comentator de articole pe internet, la specialist IT, designer sau pictor, cei care vor să îşi facă programul de lucru după bunul lor plac au de unde alege. Salariile pornesc de la 150 de euro şi pot depăşi chiar 1.500-2.000 de euro, în funcţie de profesie. Pot lucra la domiciliu persoanele care au copii mici, cele cu dizabilităţi sau cele care vor să câştige în plus. Croitorii, administratorii de bloc, cei care fac mărgele unicat sau care asamblează jucării au venituri cuprinse între 500 şi 1.000 de lei. Profesorii care dau meditaţii şi traducătorii sunt plătiţi la oră sau la proiect, câştigând în funcţie de numărul de clienţi pe care îl au. Dacă vă place să lucraţi pe calculator, puteţi realiza site-uri, să fiţi moderatori de forumuri, editori de articole, designeri sau art directori, iar salariile pot ajunge şi la mii de euro.

 

Staţi departe de tentaţii

 

În România, lucrul acasă este la început, dar americanii sunt foarte încântaţi de ideea de a lucra la domiciuliu. Datorită tehnologiei avansate, angajaţii oricărei companii sunt deschişi acestei opţiuni. Tot mai mulţi caută programe flexibile, pentru a putea avea grijă de copii sau de părinţi. Un sondaj arată că în SUA aproape un sfert din populaţie lucrează ocazional de acasă. Deşi munca la domiciliu are beneficii, mulţi recunosc că petrec mai puţin de opt ore muncind, pentru că tentaţiile de acasă sunt mai mari. Trebuie însă să învăţaţi să vă gestionaţi timpul. Munca pentru care sunteţi plătit trebuie realizată la timp şi de aceea este necesar să vă organizaţi. Înlăturaţi tentaţiile, ieşitul la o cafea cu un prieten, privitul la televizor sau jocul pe calculator! Trebuie să aveţi un spaţiu de lucru, izolat de restul casei, unde să nu fiţi deranjat de problemele casnice, pentru că familia şi prietenii vor înţelege la început cu greu că dumneavostră munciţi atunci când staţi acasă. Pentru a evita tentaţiile, trebuie să păstraţi acelaşi program ca şi cum aţi fi la serviciu. Nu lucraţi în faţa televizorului, lângă aparatul radio sau în aceeaşi cameră cu persoane care vă distrag atenţia. Trebuie să faceţi o listă cu priorităţile zilnice şi să stabiliţi programul pauzelor.

 

Salariat cu acte în regulă

 

Potrivit legii, salariaţii care practică munca la domiciliu beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege şi prin contractele colective de muncă de care se bucură şi ceilalţi angajaţi ai patronului: salarizare pentru munca prestată, repaus săptămânal şi concediu de odihnă plătit, protecţie în caz de concediere, dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat, cel de formare profesională. Angajatorul are obligaţia să asigure angajatului transportul la domiciliu al materiilor prime şi al materialelor folosite de acesta, dar şi dreptul de a-l vizita pe acesta, pentru verificări“.

Tentaţii care vă distrag de la muncă la domiciliu

Copiii – 22%

Convorbiri telefonice personale şi navigarea pe internet – 17%

Televizorul sau dormitul – 15%

Gânduri sau treburi personale – 11%

Curăţenie – 9%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII