20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriClienţii, exasperaţi de comisioanele şi dobânzile băncilor

Clienţii, exasperaţi de comisioanele şi dobânzile băncilor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a primit în mai puţin de o lună peste 1.000 de reclamaţii de la clienţi care sesizează abaterile băncilor de la contracte.

 

În ultimele două săptămâni a crescut spectaculos numărul reclamaţiilor făcute de consumatori împotriva băncilor, afirmă Laura Hora, purtătoare de cuvânt în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Zilnic se primesc între 50 şi o sută de reclamaţii cu privire la majorarea dobânzilor, iar numărul acestora trece cu mult peste 2.000. ANPC trimite în instanţă contractele de credit ale reclamanţilor, împreună cu un proces-verbal de constatare. „Reclamaţiile vin întruna, practic suntem bombardaţi cu plângerile clienţilor privind activitatea băncilor. Primim zilnic zeci de astfel de reclamaţii, iar majoritatea se referă la creşterea nejustificată a dobânzilor sau la introducerea unor noi comisioane ori majorarea celor vechi“, a declarat Laura Hora, purtătoarea de cuvânt a ANPC.

Mai mult decât atât, aceasta a subliniat faptul că în prezent numărul reclamaţiilor depăşeşte cu mult 2.000, în condiţiile în care preşedintele ANPC, Dan Vlaicu, declara într-o conferinţă de presă că „de la începutul anului şi până în luna octombrie numărul reclamaţiilor ajungea la 1.300“. În mai puţin de o lună, acesta a crescut cu 1.000, practic, în octombrie, adunându-se plângeri cât în primele nouă luni ale acestui an.

 

Abateri grave în relaţia client-bancă

 

Controlul inspectorilor ANPC a evidenţiat mai multe abateri în relaţia client-bancă: comisioane introduse pe parcursul derulării contractului care nu erau menţionate la momentul încheierii acestuia, tarife disproporţionate, modificarea unilaterală a dobânzilor şi comisioanelor fără notificare. Neafişarea comisioanelor bancare pentru operaţii curente, deficienţe în funcţionarea cardurilor bancare, nerespectarea ofertelor publicitare, comportament abuziv al angajaţilor băncilor sunt alte nereguli depistate de inspectorii ANPC. Echipa de control a insistat, de asemenea, pe stabilirea existenţei clauzelor abuzive în contracte.

Purtătoarea de cuvânt a ANPC, Laura Hora, a menţionat şi faptul că, „deşi unele bănci sunt sancţionate pentru încălcarea prevederilor din contracte, după achitarea amenzii acestea îşi continuă abaterile“.

 

Situaţia de pe piaţa bancară, sesizată şi de Consiliul Concurenţei

 

În condiţiile în care, în ultimul timp, au fost sesizate o serie de nereguli pe piaţa interbancară, Consiliul Concurenţei (CC) a declanşat din oficiu o investigaţie având ca obiect o posibilă înţelegere între anumiţi agenţi economici activi pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare, practică interzisă de Legea concurenţei. Suspiciunile că ar exista instituţii financiare cu astfel de practici au fost întărite şi de Mugur Isărescu, care a declarat că trei-patru bănci din piaţă ţin cotaţii foarte ridicate pe dobânzile la lei. Printre numele vehiculate de posibili participanţi la „cartel“ se numără Bancpost (care a fost amendată de ANPC cu 60.000 de lei pentru că a introdus ilegal un comision lunar de 0,59%, ce a determinat o majorare semnificativă a ratelor plătite de clienţi), ING Bank, UniCredit-Ţiriac şi Royal Bank of Scotland (fosta ABN Amro).

 

Proiect pentru reglementarea activităţii băncilor

 

Chiar dacă băncile îşi rezervă, prin contract, dreptul să modifice unilateral dobânzile şi comisioanele, clienţii trebuie, în primul rând, să îşi cunoască drepturile şi apoi să fie notificaţi de fiecare dată când sunt operate modificări. Aşadar, clienţii au dreptul la o informare corectă şi completă cu privire la condiţiile de creditare, înainte de semnarea contractului de credit. ANPC a finalizat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor, care reglementează activitatea băncilor şi care va intra în vigoare cel mai probabil de la 1 ianuarie 2009, la 60 de zile după publicarea în Monitorul Oficial. Proiectul de act normativ interzice introducerea de noi comisioane şi majorarea celor existente în contract. De asemenea, clienţii trebuie informaţi corect în faza precontractuală. În plus, dacă o bancă vrea să modifice clauzele contractului, clientul trebuie informat cu 30 de zile înainte. Mai mult, el poate accepta sau refuza acest lucru, caz în care poate restitui creditul fără plata comisionului de rambursare. Amenzile pe care băncile le-ar putea plăti în cazul nerespectării acestor reguli sunt cuprinse între 5.000 şi 50.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII