24 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriMai multe premii la concursul „Maşina Anului 2009“ în România

Mai multe premii la concursul „Maşina Anului 2009“ în România

Juriul concursului „Maşina Anului 2009“ în România, în rândurile căruia a fost invitat şi un redactor GdS, s-a întrunit luni şi marţi la Poiana Braşov. Premiera din acest an constă în acordarea altor două premii pe lângă distincţia „supremă“.

34 de jurnalişti români din domeniul auto, dintre care 12 din Bucureşti şi 22 din diferite judeţe ale ţării, alcătuiesc juriul concursului „Maşina Anului 2009“, organizat de Uniunea Ziariştilor şi Editorilor Auto din România (UZEAR). Acesta este primul an în care ziarişti din afara Bucureştiului fac parte din juriu. 23 de automobile au intrat în acest an în competiţia pentru premiul cel mare. Spre deosebire de anii trecuţi, juriul a decis să acorde încă două premii în cadrul acestei ediţii a concursului: unul pentru cel mai atrăgător design şi altul pentru cel mai bine cotat SUV, ţinând cont de faptul că anul acesta sunt prezente pe lista maşinilor eligibile şapte SUV-uri. Lista rămâne deschisă până la 30 septembrie, iar în ea se regăsesc modele lansate în acest an, cu condiţia să fie disponibile pentru clienţi în reprezentanţele auto din ţară.

În urma discuţiilor care au avut ca obiect elemente de organizare a UZEAR şi a concursului, s-a stabilit că votul se va desfăşura în două etape, prima între 1 şi 30 octombrie, când se vor stabili zece finaliste pentru titlul „Maşina Anului 2009“ şi pentru premiul de design, iar a doua va avea loc în noiembrie. SUV-ul anului va fi desemnată maşina plasată pe primul loc la această categorie în clasamentul concursului.

Fiecare membru al juriului va avea la dispoziţie 25 de puncte pentru fiecare secţiune, pe care le va acorda la minimum cinci modele. Rezultatele votului vor fi făcute publice pe pagina de internet www.maşinaanului.ro, pentru o mai mare transparenţă a concursului.

Membrii juriului au avut marţi posibilitatea să testeze o parte dintre maşinile eligibile pe serpentinele drumului care leagă Braşovul de Poiana Braşov, mulţumită unor dealeri locali şi unor importatori din Bucureşti.

Mai multe detalii despre testele efectuate se vor găsi în paginile suplimentului „Autosud“, editat de GdS, care va apărea pe 25 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU