Zi memorabilă pentru Ștefan Baiaram, care traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. După un sezon de excepție în tricoul Universității Craiova, încununat cu titlul de campion și câștigarea Cupei României, mijlocașul ofensiv a bifat un nou moment important, de această dată în plan personal. Duminică, 14 iunie, el și Cristina Răduț au devenit oficial soț și soție.
Ștefan Baiaram: „A fost un an extraordinar pentru mine din toate punctele de vedere”
Anul 2026 îi aduce lui Ștefan Baiaram împliniri atât pe terenul de fotbal, cât și în viața personală. După performanțele obținute alături de Universitatea Craiova, fotbalistul a făcut un nou pas important și în afara gazonului.
La începutul acestui an, internaționalul român și-a cerut partenera în căsătorie, iar acum cei doi și-au oficializat relația în cadrul ceremoniei civile. Emoțiile au fost vizibile pe chipurile mirilor, iar imediat după schimbul jurămintelor și sărutul care a marcat momentul, atmosfera de sărbătoare a fost completată de fumigene albastre și de aplauzele celor prezenți.
La finalul ceremoniei, Ștefan Baiaram a vorbit despre perioada extraordinară pe care o traversează și despre planurile pe care le are alături de soția sa.
„Mă bucur din tot sufletul că a fost un an bun, un an plin de bucurii. Sunt foarte fericit că mi-am găsit sufletul pereche, sunt dornic de a face în continuare performanță și de a face un copil, de ce nu, sau doi. (n.r. intervine soția sa, „Doar unul”) Vom vedea pe viitor. Ne bucurăm de aceste momente și cu siguranță pe viitor vor urma momente frumoase. A fost un an extraordinar pentru mine din toate punctele de vedere, atât profesional, cât și uman. Am avut multe emoții când am spus ‘Da’, dar au fost emoții constructive. Va urma o petrecere frumoasă, sperăm să iasă totul așa cum am plănuit și vor fi multe surprize”, a spus fotbalistul Universității Craiova.


Citește și: Baschet / New York Knicks, campioana NBA după o așteptare de 53 de ani

